Acest purtător de cuvânt, Peter Stano, a confirmat că Kremlinul le-a adresat statele UE şi reprezentanţei UE la Moscova invitaţii pentru a participa la ceremonia de învestire.
Potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt comunitar, Borrell nu este de acord ca statele UE să dea curs acestei invitaţii, dar încă nu a fost luată o decizie şi Comisia Europeană poartă discuţii cu statele membre pentru a stabili cel mai bun mod de acţiune în acest caz.
Conform unei surse diplomatice franceze citate de Reuters, Franţa va fi reprezentată de ambasadorul său la Moscova la reînvestirea preşedintelui Putin. Franţa a luat notă de rezultatul alegerilor desfăşurate în Rusia în martie, dar condamnă contextul represiv în care acestea au avut loc, a adăugat respectiva sursă.
Relaţiile dintre Paris şi Moscova s-au degradat considerabil în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat posibilitatea ca state aliate ale Ucrainei să trimită trupe în această ţară pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, dacă ajutorul consistent cu arme şi muniţii oferit Kievului nu va mai fi suficient pentru a opri înaintarea trupelor ruse.
După ce Macron a vorbit din nou despre această posibilitate, ambasadorul francez în Rusia a fost convocat luni la MAE rus. La fel a fost convocat şi ambasadorul britanic, în urma unei declaraţii în care ministrul britanic de externe David Cameron a spus că armata ucraineană are autorizaţia Londrei să lovească cu arme britanice ţinte direct pe teritoriul rus.