x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană: Instabilitatea instituţiilor judiciare rămâne un motiv mare de îngrijorare. Citeşte RAPORTUL MCV

Comisia Europeană: Instabilitatea instituţiilor judiciare rămâne un motiv mare de îngrijorare. Citeşte RAPORTUL MCV

de Veronica Micu    |    30 Ian 2013   •   11:15
Comisia Europeană: Instabilitatea instituţiilor judiciare rămâne un motiv mare de îngrijorare. Citeşte RAPORTUL MCV
UPDATE 11:43 - Comisia Europeană prezintă, la aceasta oră, raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justiţie. "Unele progrese au fost făcute în ultimele 6 luni, dar România mai are multe de făcut în privinţa respectării statului de drept", sunt primele concluzii prezentate de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

Comisia Europeană solicită ca toți acei parlamentari care au fost găsiți în stare de incompatibilitate să demisioneze.

În ceea ce privește parlamentarii anchetați, oficialii europeni cer ridicarea imunității acestora.

Potrivit lui Gray, Comisia subliniază în raport importanţa nominalizării unui nou procuror general şi a unui şef al DNA care se bucură de încrederea publică. Persoanele recent nominalizate au fost respinşi de preşedintele României, aşa că executivul european înţelege că va începe o nouă procedură, la care este necesar să existe o cât mai largă participare.

Cele mai importante declaraţii ale lui Mark Gray:

- Raportul arată clar că au fost făcute anumite progrese în ultimele şase luni. Dar România trebuie să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept. Instabilitatea instituţiilor judiciare rămâne un motiv mare de îngrijorare. Comisia a primit numeroase sesizări privind hărţuirea unor persoane din cadrul sistemului juridic

- Este necesară o revizuire a regulilor existente care să asigure protecţia instituţiilor

- Raportul noteaza rezistenta institutiilor anticoruptie la presiuni

- Rolul mass-media e de asemenea luat in calcul: revizuirea regulilor existente pentru a asigura proptectia institutiilor si a persoanelor

- Comisia subliniază în raport importanţa nominalizării unui nou procuror general şi a unui şef al DNA care se bucură de încrederea publică. Persoanele recent nominalizate au fost respinşi de preşedintele României, aşa că executivul european înţelege că va începe o nouă procedură, la care este necesar să existe o cât mai largă participare. Comisia spune că trebuie să existe un nou proces de selecţie, un proces de selecţie transparent. Acesta ar fi cel mai bun mod de a restabili încrederea publică.

- Este nevoie de implementarea completă a celor patru coduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să judece cazurile de mare corupţie

- Noul Guvern şi noul Parlament au oportunitatea să consolideze progresele făcute. Comisia va adopta un nou raport inainte de finalul anului 2013

- Este imposibil să prevedem o dată la care România şi Bulgaria vor adera la Spaţiul Schengen. Comisia crede ca Romania indeplineste conditiile tehnice pentru a intra in Schengen. Raportul MCV nu are legatura cu aderarea la zona Schengen

- O mass-media liberă şi pluralistă este extrem de importantă. Mulţi jurnalişti şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la mass-media din România. Am avut multe cazuri în care reprezentaţi de înalt nivel, ca judecătorii, au fost supuşi presiunii unor atacuri, hărţuiri, prin intermediul presei

- Reclamaţiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ÎCCJ. Trebuie analizată această problemă. Cred că se face şi o campanie politică, dar în mai multe cazuri, s-a întrecut limita

- Am vazut cum se duc campanii media împotriva unor persoane cheie din sistemul judiciar

- Despre statutul parlamentarilor: s-au făcut ceva progrese, însă şi aici apar probleme. Pe de o parte avem statutul, pe de altă parte acum se vorbeşte despre un cod de conduită pentru parlamentari. Aceste modificări reprezintă un pas înainte, dar există nişte îndoilei în legătură cu acest proces

.........................

Comisia Europeane prezintă raportul despre evoluţia Justitiei din România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Concluziile acestui document vor avea impact asupra procesului de aderare la Spaţiul Schengen.

Potrivit unor surse judiciare citate de mediafax.ro, Comisia Europeană spune în raportul MCV că există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane din instituţiile statului, precum ANI, Curtea Constituţonală, Înalta Curte de Casaţie şi CSM.

Anul acesta, pentru prima dată, proiectul raportului nu a mai fost transmis, înainte de publicare, autorităţilor române, pentru eventuale corecturi finale. Oficialii europeni susţin necesitatea revizuirii regulilor privind libertatea presei, pentru a fi protejate instituţiile statului şi respectate drepturile fundamentale ale persoanelor.

CE solicită asigurarea de reguli efective împotriva persoanelor sau mass-media care aduc atingere instituţiilor publice sau sistemului judiciar, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuie să ia măsuri pentru stabilirea şi întărirea codului de conduită.

Potrivit raportului CE referitor la progresele justiţiei din România, mai mulţi parlamentari găsiţi incompatibili continuă să-şi desfăşoare activitatea nejustificat, fiind necesară adoptarea unor reguli clare, obiective privind suspendarea parlamentarilor care fac obiectul unor decizii definitive de corupţie sau de incompatibilitate.

Referitor la procedura de selecţie a procurorilor pentru numirea în funcţiile de conducere la Ministrul Public, CE spune că trebuie să se înscrie cât mai mulţi magistraţi, procedura de alegere a procurorilor şefi să fie transparentă, fiind necesară o opinie pozitivă a Consiliului Superior al Magistratrii (CSM).

Raportul mai notează necesitatea intrării în vigoare a codurilor de procedură civilă, penal şi de procedură penală la teremenele stabilite.
 
CE afirmă că reforma constituţională din România trebuie să respecte statul de drept, separaţia puterilor în stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar şi să fie fundamentată pe un consens cât mai larg.

×