x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Repartizarea computerizatǎ 2015 EDU.RO Bucureşti. Vezi la ce liceu ai intrat

Repartizarea computerizatǎ 2015 EDU.RO Bucureşti. Vezi la ce liceu ai intrat

14 Iul 2015   •   17:35
Repartizarea computerizatǎ 2015 EDU.RO Bucureşti. Vezi la ce liceu ai intrat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

ADMITERE LICEU 2015 BUCUREȘTI. Din totalul celor 128.685 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au completat fişele de înscriere în unităţile de învăţământ liceal de stat au fost repartizaţi computerizat 124.805 elevi (98,5%), informează un comunicat de presă al Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice transmis marţi.

Repartizarea computerizatǎ 2015 EDU.RO Bucureşti

Restul de 1.880 de elevi urmează să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă, în data de 23 iulie.



Media de admitere a elevilor este media ponderată între media de la Evaluarea Naţională (care are pondere de 75%) şi media celor patru ani de gimnaziu (care are pondere de 25%).

Potrivit sursei citate, au fost completate 1.886.895 de opţiuni de înscriere, ceea ce reprezintă, în medie, 14 opţiuni pentru fiecare elev în parte.

În etapele premergătoare repartizării computerizate, 18.740 de elevi au fost admişi în învăţământul profesional, 11.674 de elevi au fost admişi la specializări din învăţământul liceal, filiera vocaţională, din care 360 în învăţământul militar, 1.815 elevi au intrat pe locurile rezervate candidaţilor romi, iar alţi 594 au fost admişi în învăţământul special.

Pe intervale de medii de admitere, situaţia se prezintă astfel: medii de 10 - 180, medii între 9 şi 10 - 28.979, medii între 8 şi 9 - 28.149, medii între 7 şi 8 - 25.119, medii între 6 şi 7 - 21.703, medii între 5 şi 6 - 13.857, medii mai mici de 5 - 8.698.

Specializările cu cele mai mari medii de admitere din ţară sunt Matematică - Informatică (bilingv limba engleză) şi Ştiinţele Naturii. Din această perspectivă, topul primelor specializări pe licee este: pe locul 1 se află Colegiul Naţional 'Fraţii Buzeşti' din Craiova, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 10, ultima medie - 9,90, urmat de Colegiul Naţional 'Fraţii Buzeşti' din Craiova, specializarea Ştiinţele Naturii: prima medie - 10, ultima medie - 9,88, Colegiul Naţional 'Sfântul Sava' din Bucureşti, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 10, ultima medie - 9,87, Colegiul Naţional 'Mircea cel Bătrân' din Constanţa, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 10, ultima medie - 9,87. Urmează Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr' din Bucureşti, specializarea Matematică - Informatică, prima medie - 10, ultima medie - 9,80, Colegiul Naţional 'Vasile Alecsandri' din Galaţi, specializarea Matematică - Informatică (bilingv: limba engleză): prima medie - 9,97, ultima medie - 9,80.

Din totalul candidaţilor cu medii de admitere sub 5 (8.698) care au completat fişele de înscriere au fost repartizaţi 8.174, urmând ca restul de 524 să fie repartizaţi în etapa a doua. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani.

Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal sau profesional (clasele IX - X).

Pentru ca toţi elevii nerepartizaţi în prima etapă să poată fi distribuiţi în data de 23 iulie, aceştia trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 15-20 iulie. Se recomandă acestor elevi să completeze un număr mare de opţiuni, care să le asigure repartizarea în a doua etapă. Numărul de locuri libere este suficient pentru admiterea tuturor candidaţilor nerepartizaţi în prima etapă.

Elevii şi părinţii pot obţine informaţii referitoare la rezultatele primei etape de admitere computerizată în licee pe site-ul admitere.edu.ro, unde datele au fost publicate începând cu ora 12,00.
Cea de a doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 23 iulie, iar cea de a treia în zilele de 3 și 4 septembrie.

TOP 20 specializări ordonate după ultima medie din MUNICIPIUL BUCURESTI

1 Colegiul Naţional "Sfântul Sava" Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.87 Limba româna ENG 28 28
2 Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.80 Limba româna - 84 84
3 Colegiul Naţional "Sfântul Sava" Real Ştiinţe ale Naturii Liceal Invatamant de zi 9.78 Limba româna - 56 56
4 Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Real Ştiinţe ale Naturii Liceal Invatamant de zi 9.75 Limba româna - 84 84
5 Colegiul Naţional "Sfântul Sava" Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.72 Limba româna - 140 140
6 Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Umanist Filologie Liceal Invatamant de zi 9.68 Limba româna - 28 28
7 Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" Umanist Ştiinţe Sociale Liceal Invatamant de zi 9.65 Limba româna - 56 56
8 Colegiul Naţional "Sfântul Sava" Umanist Filologie Liceal Invatamant de zi 9.65 Limba româna - 28 28
9 Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Real Ştiinţe ale Naturii Liceal Invatamant de zi 9.65 Limba româna - 28 28
10 Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" Real Ştiinţe ale Naturii Liceal Invatamant de zi 9.63 Limba româna - 56 56
11 Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.61 Limba româna - 252 252
12 Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.58 Limba româna - 252 252
13 Colegiul Național ”Spiru Haret” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.58 Limba româna ENG 28 28
14 Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.57 Limba româna - 140 140
15 Colegiul Național ”Spiru Haret” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.54 Limba româna - 56 56
16 Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" Umanist Filologie Liceal Invatamant de zi 9.53 Limba româna - 28 28
17 Colegiul Național ”Spiru Haret” Real Ştiinţe ale Naturii Liceal Invatamant de zi 9.52 Limba româna - 56 56
18 Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.51 Limba româna ENG 84 84
19 Colegiul Național ”Iulia Hașdeu” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.51 Limba româna ENG 28 28
20 Colegiul Național ”Cantemir Vodă” Real Matematică-Informatică Liceal Invatamant de zi 9.49 Limba româna ENG 28 28

 

×