Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce zi liniştită! Încă o zi de plaje. Pardon. Plajă. Nu, că toată lumea zice aşa (“plaje”, adică) şi dacă tu spui “plajă” se uită ciudat la tine. La fel ca ăia care se uită ciudat dacă vorbeşti incorect româneşte, ca de exemplu, “doar una” şi nu “decât una”. Băi, tu nici n-ai trecut prin şcoală, dacă vorbeşti cu “doar”. Vă daţi seama câţi agramaţi sunt printre gramaţii ăştia care vorbesc cu “decât”? O mulţime, normal. Paranteză: mă gândesc că poezia lui Eminescu “Numai una” ar trebui să se cheme “Decât una”. Aşa, pentru corectitudine, zic. Deci ziceam: “încă o zi pe plajă”. Îmi deschid o carte. E o carte deosebită, pe care-mi place s-o recitesc: “Călătorie la capătul nopţii”, de Céline Dion. Ă, ba nu. De Ferdinand, ăla. Superb. Valurile mării se sparg de ţărm. Un vis, o minune. O poezie. De fapt, totul e o poezie. Chiar şi tipul ăsta care trece cu porumbul pe lângă mine, tulburându-mi liniştea pudică: “Ridică picioru’ sus/ Ca să-ţi dau la preţ redus”. “Cine, mă, io?”, zice privirea mea întoarsă din carte. “Porumbelu’ cu sărică/ Te bronzezi la rândunică”.
Auzi, cică
Doamne! Ce nu face omul pentru doi lei! “Alo, domnu’, nu rata/ Lua-te-ar pofta să te ia/ Pe mata şi soacră-mea”. Îl închid pe domnu’ Ferdinand şi-i spun că n-am nici o şansă cu el. Pe mine m-a sedus instantaneu Viorel/ şi vreau să vorbesc cu el. Ca să zic vorba aia. Îl întreb dacă a făcut el aceste versuri tulburătoare şi-mi spune că da, dar se mai găsesc şi pe net: “Din această cauză/ Cinci minute pauză”. Şi astea tot de pe net sunt? Ei, el le-a făcut normal! Păi în cazul ăsta, îi spun, dă-mi voie să te salut, eşti un geniu! Ei, nu chiar aşa şi mă pune să asist la un nou recital: “Ia porumbu’, porumbelu’/ Proaspăt ca Traian Băselu”. Se uită la mine şi-i e puţin frică. Nu ştie dacă sunt vreo băsistă spălată pe creieri.
“Stai liniştit, suntem o ţară liberă! Aparent. Nu se-ntâmplă nimic. Aparent”. Ăăăă, mă rog, Viorel mă părăseşte pentru ţărmuri mai bune. Sper să nu-i fie frică de mine, mai ales că toate vorbele astea cu “aparent” care mi-au ieşit pe gură n-au fost de natură să-l liniştească. Ba dimpotrivă. Aparent. “Alo, domnu’ cu chelie/ Vrei porumb pe datorie/ Până la Sfânta Mărie?/ C-am ajuns la Eforie”.
