x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

14 Noi 2005   •   00:00

Baza Navala din Mangalia a gazduit sambata un ceremonial militar care a marcat 50 de ani de existenta a unitatii de lupta antisubmarin

Trafic intrerupt la Otopeni


Circulatia pe DN1 in localitatea Otopeni va fi inchisa maine noapte intre orele 1 si 2 pentru montarea sistemului de monitorizare a traficului pe acest segment de drum. Reprezentantii Ministerului Transporturilor indeamna soferii sa foloseasca rutele ocolitoare.


Divizionul de Corvete la semicentenar


Baza Navala din Mangalia a gazduit sambata un ceremonial militar care a marcat 50 de ani de existenta a unitatii de lupta antisubmarin. Divizionul de Corvete constituie o parte semnificativa a istoriei Marinei Militare, dupa cum a apreciat seful Statului Major al Fortelor Navale Romane, contraamiral Gheorghe Marin.

Cumetrie - Traian Basescu va fi nas la Galati


Fiica familiei Dumitrache, din comuna galateana sinistrata Piscu, va fi botezata de Traian Basescu. Micuta s-a nascut chiar de ziua presedintelui, la 4 noiembrie. Basescu promisese in timpul inundatiilor ca va boteza copilul daca acesta va fi baiat. Seful statului a decis totusi sa fie nasul fetitei, dupa cum spun surse din prefectura Galati. (Erik Hoosz)

Cluj - Protest la santierul arheologic


Mai multi tineri peremisti clujeni s-au adunat ieri la pranz in jurul sitului arheologic din mijlocul Clujului si au aprins lumanari in semn de protest pentru astuparea ruinelor. Sapaturile au suscitat in ultimul deceniu tensiuni foarte mari intre comunitatea maghiara si cea romana din Cluj-Napoca. Vineri dupa-amiaza, santierul a fost astupat in proportie de 80%. Primarul Boc a spus ca astuparea s-a facut conform deciziei Comisiei Nationale de Arheologie. (Elena Stanciu)

Bucuresti - Pompierii primesc crucea patriarhala


Cel mai tanar contingent al pompierilor militari, incorporati in luna octombrie, a depus juramantul sambata dimineata la Centrul de Pregatire din Capitala. Cei 205 recruti reprezinta unul din ultimele contingente incorporate. Cu ocazia evenimentului, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, generalul de brigada Aurel Udor, a primit din partea Patriarhiei Romane crucea patriarhala pentru mireni.

Achizitie - Nave noi la Politia de Frontiera


Politia de Frontiera Romana (PFR) a achizitionat trei nave de patrulare si supraveghere maritima in baza unui contract cu Ministerul german de Interne. Pretul de cumparare al navelor de tip P-157 a fost de 360.000 de euro, adica aproximativ 2% din pretul unei ambarcatiuni similare noi. Navele, superioare celor din dotarea PFR, vor fi aduse in tara in luna ianuarie. (Radu Crivat)

Sondaj INSOMAR - Alianta - 47%, PSD - 30%


Un sondaj INSOMAR realizat in perioada 28 octombrie-6 noiembrie arata ca Alianta D.A se mentine in preferintele electoratului, obtinand 47% din intentiile de vot ale romanilor. Ea este urmata de PSD cu 30%, PRM - 13%, UDMR - 5%, PIN - 2% si PC - 1%, informeaza Rador. Acelasi sondaj arata ca 68% dintre romani sunt convinsi ca intre presedinte si premier exista un conflict.

Dosarul Petromidia - PC il cheama pe Botos in Parlament


Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anuntat ieri ca partidul sau il va chema in Parlament pe procurorul general Ilie Botos, pentru a da explicatii asupra tergiversarii "inexplicabile" a anchetei in dosarul Petromidia, in care este cercetat Dinu Patriciu. "Daca nu este voie, o sa mergem noi la dansul", a precizat liderul PC.

Alba - Furt masiv de lemn


Peste 18.000 de metri cubi de lemn au fost furati de catre o retea complexa din judetul Alba, a precizat ieri prefectul Cosmin Covaciu. Acesta sustine ca ancheta Corpului de Control al Prefectului a scos la iveala cel mai mare caz semnalat in ultimii 15 ani si ca este vorba de echivalentul a 33 de hectare de padure. (Lucian Dobrater)

Loto 6/49 - Report de 4.000.000 RON


Nici unul dintre cei care si-au incercat norocul la tragrea Loto 6/49 de ieri nu a ghicit toate cele sase numere, astfel ca saptamana viitoare marele premiu va depasi suma de 4.000.000 RON. Numerele extrase au fost 35, 17, 18, 44, 26, 39. La Noroc a fost report la primele doua categorii, seria castigatoare fiind 4127006. (Radu Crivat)

Accident - Mort de inima la volan


Secretarul general al Prefecturii Cluj a decedat sambata seara, dupa ce a suferit un infarct in timp ce se afla la volanul masinii. Silviu Hentz se intorcea de la Bucuresti, unde sustinuse un examen. Masina se afla pe Calea Turzii, cand secretarul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si a lovit alte doua autovehicule. Nimeni altcineva nu a mai fost ranit. (Elena Stanciu)
×
Subiecte în articol: observator