x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sexy-consilierele din Guvern şi meritele lor

Sexy-consilierele din Guvern şi meritele lor

de Cristian Anton    |    19 Sep 2017   •   09:07
Sexy-consilierele din Guvern şi meritele lor

Criteriile profesionale sunt ultimele care contează atunci când demnitarii îşi aleg o consilieră, teoretic acea persoană care te îndrumă cum să conduci un minister. De cele mai multe ori, primează influenţa politică a părinţilor, recomandarea vreunui coleg de partid sau pur şi simplu atracţia fizică pe care guvernantul o simte faţă de sfătuitoarea lui plătită din bani publici. Ultimul exemplu în acest sens este Iolanda Anamaria Babău, noua consilieră personală a lui Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Iolanda Anamaria Babău este angajată la Ministerul Sănătăţii pe funcţia de consilier personal la cabinetul ministrului din luna august şi nu are încă făcut public vreun CV sau declaraţie de avere.

Iolanda Anamaria a luat Bacul în 2011, la un colegiu din Beiuş, după care pare a fi terminat cursurile ASE Bucureşti. Tânăra care îl va consilia pe ministrul Florian Bodog în gestionarea catastrofalului sistem medical românesc adoră să pozeze în ipostaze sexy

Legăturile Iolandei cu ministrul Bodog sunt însă cât se poate de strânse: tânăra provine din Bihorul natal al demnitarului, mama ei, Stela Babău, este consilier judeţean, preşedinte al Organizaţiei de Femei şi vicepreşedinte PSD Bihor, calitate în care a candidat în 2016, alături de Bodog, pentru un post de senator.  

Sinceritatea unei vedetuţe TV

Sexy-consiliera Iolanda, cea care va ridica Sănătatea pe cele mai înalte culmi, nu este însă, nici pe departe, singurul exemplu de tânără cooptată în guvernare pe astfel de criterii. Marius Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, şi-a adus-o aproape din Braşovul natal pe Maria Adela Diaconu, pe care a numit-o consilier personal. Fostă tenismană, jurnalistă de modă, designer şi vedetă TV locală de fashion şi lifestyle, Adela a venit în Ministerul Tineretului şi Sportului condusă de un crez pe care îl expune, cu o sinceritate dezarmantă, pe contul său public, de politician PSD: “toţi se pricep la modă, politică şi fotbal”.    

Miss Universe, competenţe universale

Şi Agricultura are nevoie de consiliere sexy. Secretarul de stat Alexandru Dănuţ Potor a considerat că are nevoie de expertiza fostei Miss Universe România din 2011, Maria Larisa Popa. Deopotrivă farmacistă în Slatina şi dealer de artă în Bucureşti, Maria este şi administrator în Telecomunicaţii CFR SA, companie din cadrul Ministerului Transporturilor. Maria Larisa Popa a fost martor în dosarul de corupţie al fostului primar Darius Vâlcov, iar pe lângă joburile la Agricultură şi Transporturi este specializată atât în fitness, cât şi tranzacţii cu energie, în firmele deţinute de Mircea Vasile Brânzei, fost asistent al Andreei Marin la “Surprize Surprize”, solist al trupei Blue Ice şi component al Naţionalei Artiştilor Fotbalişti.  

Traseu de invidiat

Spre deosebire de bombele sexy mai tinere adăstate prin Guvern, Cristina Ionela Tărteaţă ocupă un post de secretar de stat în Ministerul Turismului după o ascensiune politică de invidiat. Tânăra a fost consilier în Comisia Transporturi şi Energie din Senat, consiliera vicepreşedintelui Senatului, director de imagine la Shelter Security (firma de pază deţinută de Alin Ionescu, soţul cântăreţei Cristina Spătar) şi consiliera lui Marian Petre Mihuţ, preşedinte PNŢCD şi UNPR.  

×
Subiecte în articol: consiliere