x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sişu, condamnat la patru ani de închisoare

Sişu, condamnat la patru ani de închisoare

12 Feb 2010   •   00:00
Sişu, condamnat la patru ani de închisoare

Tudor Sişu, fost membru al trupei La Familia, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic şi consum de droguri. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.



Magistraţii au dispus ca din pedeapsa lui Tudor Sişu să se deducă perioada în care a mai fost arestat, respectiv mai 2006- octombrie 2007. Procesul lui Tudor Sişu a început în noiembrie 2006, la Tribunalul Bucureşti.



Sişu este urmărit penal de procurorii DIICOT pentru infracţiuni prevăzute de Legea privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, după ce a stat de două ori în închisoare pentru fapte similare, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism remis pe 28 septembrie 2009.
Cercetările au stabilit că activităţile infracţionale derulate de Sişu au legătură cu cele comise de inculpaţii Della Vedova Ermano şi Ion Răzvan Mircea, persoane care au fost arestate preventiv pentru acelaşi gen de infracţiuni la data de 18 septembrie 2009.

Potrivit aceluiaşi comunicat, citat de Agerpres, Sişu are obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. Ultima dată, Tudor Sişu a fost reţinut de poliţişti în aprilie 2008, în zona Dristor, după ce în maşina în care se afla au fost găsite mai multe seringi şi pilule. Cântăreţul hip-hop Tudor Sişu, acuzat de trafic de droguri, a fost eliberat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bucureşti pe 26 octombrie 2007, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Au mai fost eliberaţi şi alţi membri ai grupării din care făcea parte acesta.

Cântăreţul hip-hop a fost arestat, prima dată, în 2003, pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere ilegală de droguri pentru consum propriu, informează Agerpres. La acea dată, mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de câteva ori, iar după patru luni de judecată s-a dat şi sentinţa: trei ani de închisoare cu executare. Sişu a fost închis în Penitenciarul „Colibaşi-Argeş”, unde a ispăşit cea mai mare parte a pedepsei şi apoi la penitenciarul din Ploieşti. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, pentru ca în mai 2006 să fie arestat din nou. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator