x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situaţia clădirilor cu bulină roşie din Capitală. Câte imobile încadrate în clasa I de RISC SEISMIC au fost consolidate

Situaţia clădirilor cu bulină roşie din Capitală. Câte imobile încadrate în clasa I de RISC SEISMIC au fost consolidate

24 Apr 2014   •   12:44
Situaţia clădirilor cu bulină roşie din Capitală. Câte imobile încadrate în clasa I de RISC SEISMIC au fost consolidate

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că din 187 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, doar 18 au fost consolidate în 13 ani, întrucât dosarele necesare începerii procesului de consolidare sunt incomplete.

În prezent, lista imobilelor expertizate tehnic existente în Bucureşti cuprinde un număr de 187 de clădiri care sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public. Ca urmare a notificărilor făcute de către Primăria Municipiului Bucureşti în perioada 1998-2006, dintre cele 187 de clădiri, doar pentru 60 au fost depuse, până în prezent, documentele legale, de către asociaţiile de proprietari. Acum ne aflăm în faza de derulare a procedurii pentru proiectare şi execuţie pentru toate cele 60 de imobile. În perioada 2001 - 2014 au fost finalizate lucrările de consolidare la 18 imobile (8 finalizate în perioada 2008 - 2013 şi mă refer la blocuri cu aproape 100 de apartamente fiecare), în prezent având şantiere deschise pentru încă trei clădiri. Din cele 60 de imobile unde proprietarii au depus documentele pentru consolidare, pentru 18 sunt elaborate proiectele de consolidare, pentru cinci clădiri proiectele sunt în curs de elaborare, iar pentru restul dosarele proprietarilor sunt incomplete. Pentru restul de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic din Bucureşti asociaţiile de proprietari nu au depus niciun document ca urmare a notificărilor primite din partea PMB. Încă din noiembrie anul trecut, am sesizat Guvernul şi Parlamentul despre necesitatea modificării legislaţiei. Mai precis, am solicitat modificarea legii pentru a ne permite să acţionăm de urgenţă pe clădirile care au risc seismic ridicat", a declarat Sorin Oprescu, într-un interviu acordat Agerpres.

×