x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Când e vorba de bani, Băsescu nu mai e antirus

Ponta: Când e vorba de bani, Băsescu nu mai e antirus

de mediafax    |    20 Ian 2014   •   15:41
Ponta: Când e vorba de bani, Băsescu nu mai e antirus
Sursa foto: ROBERT GHEMENT/EPA

"După ce atâţia ani domnul Băsescu s-a dat marele antirus, se pare că nu e chiar aşa antirus în realitate. Când e vorba de bani, nu mai e", a spus luni Victor Ponta, răspunzând unei întrebări privind relaţia dintre firma Gazprom şi notarul Ioana Băsescu.

"Eu cred că nu trebuie să fim nici anti Rusia, nici pro Rusia. Trebuie să fim pro România, ceea ce domnul Băsescu nu a fost niciodată şi în acest ultim an chiar deloc", a adăugat Ponta.

Premierul a mai susţinut că Băsescu "se gândeşte la banii săi şi ai familiei" sale şi a dat asigurări că el, personal, nu are contracte cu firme din Rusia.

"El se gândeşte la banii lui şi ai familiei. Dar să stea liniştiti, că am văzut că era îngrijorat şi el şi consilierii lui - eu nu am contracte cu nicio firmă, nici din Rusia, nici din România", a spus Ponta.

×
Subiecte în articol: ioana basescu gazprom traian basescu