Preşedintele Traian Băsescu i-a recomandat miercuri premierului Victor Ponta să se mai gândească dacă, într-adevăr, doreşte denunţarea acordului de colaborare instituţională, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, care l-a acuzat pe prim-ministru că spune minciuni într-un document oficial cu antetul Guvernului.
Declaraţia a intervenit în contextul în care Victor Ponta i-a trimis lui Traian Băsescu o scrisoare potrivit căreia nu mai poate considera valabil acordul de colaborare instituţională între preşedintele României şi prim-ministrul României.
"Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu se dezminte nici de această dată şi continuă să spună minciuni într-un document oficial cu antetul Guvernului României. În scrisoarea prin care denunţă Acordul de colaborare instituţională între preşedintele României şi prim-ministrul României citează, în mod mincinos, o declaraţie care ar fi fost făcută de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, marţi, în cadrul emisiunii 'Evenimentul zilei' de la postul B1 TV: 'Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu Pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine...'. Oricine a urmărit emisiunea de marţi, în care domnul preşedinte Traian Băsescu a făcut declaraţiile la care se referă prim-ministrul României, poate observa noua minciună transmisă astăzi public de domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta", a declarat Oprea.
El a prezentat dialogul dintre şeful statului şi moderatorii emisiunii, arătând că termenul "păcălit" a fost folosit de unul dintre ziarişti.
"Domnul preşedinte Traian Băsescu îi recomandă domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta să se mai gândească dacă, într-adevăr, doreşte denunţarea Acordului de colaborare instituţională între preşedintele României şi prim-ministrul României', a completat Oprea.