x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cei 5.000 de specialişti ai guvernării Dăncilă

Cei 5.000 de specialişti ai guvernării Dăncilă

de Monica Stoica    |    29 Mar 2018   •   09:31
Cei 5.000 de specialişti ai guvernării Dăncilă

Plenul Senatului a adoptat proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 care promovează egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Două meserii noi vor apărea în administraţia publică: expertul şi tehnicianul în egalitatea de şanse, care vor fi chezaşii eradicării discriminării de gen la locul de muncă. Astfel, ţinta Agenţiei Naţionale pentru egalitatea de gen este să planteze 5.000 de specialişti deja instruiţi în 70% din cele 1.680 de instituţii publice şi locale din România.

În viitorul apropiat, firmele cu cel puţin 50 de amploiaţi vor avea printre salariaţi şi un expert în egalitatea de şanse. Încă din anul 2014 au fost introduse în evidenţa ocupaţiilor din România slujbele de expert şi tehnician care să vegheze la perspectiva de gen. În 2015 apărea cohorta de specialişti, cu prima promoţie de experţi şi tehnicieni. Aritmetica arată aşa: au fost iniţiaţi 1140 de experţi şi 3978 de tehnicieni până în prezent, pe banii Uniunii Europene. Pentru că denumirile celor două ocupaţii ar putea părea tulburi, ″Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi″ a explicat recent ce înseamnă „expert” în domeniu. Acest cunoscător temeinic al egalităţii de şanse ar trebui să pândeacă cazurile în care femeile sunt remunerate mai prost decât bărbaţii care ocupă aceeaşi funcţie sau situaţiile de hărţuire, sexuală sau nu. Tot el trebuie să vegheze să nu fie un mediu ostil la muncă. Pe de altă parte, meseria de „tehnician în egalitate de şanse” e ambiguă. Ţelul îndeletnicirii de tehnician în egalitatea de şanse este să „ofere servicii adecvate cetăţenilor cu efecte imediate privind calitatea vieţii şi asigură egalitatea de şanse”, se arată în proiect. Unii senatori au cârtit despre modul de reglementare în norme a iniţierii persoanelor care vor îndeplini aceaste funcţii, pentru a nu exista "inadecvări sau monopoluri" în legătura cu desemnarea noului val de funcţionari ai statului.

Făgăduiala lui Iohannis

Guvernul şi Iohannis luptă cot la cot pentru egalitatea de şanse. „Până în 2020, 70% din instituţiile publice naţionale şi locale din România vor avea experţi în egalitatea de gen", spunea Iohannis, în septembrie anul trecut la lansarea programului HeForShe al UN Women la care România a aderat în 2017. În proiectul adoptat de Senat se defineşte violenţa de gen, adică fapta de violenţă direcţionată împotriva unei femei sau a unui bărbat, motivată de apartenenţa de sex. Violenţa de gen include: violenţa domestică şi sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, avortul forţat, hărţuirea sexuală, traficul de fiinţe umane etc. Iniţial, Viorica Dăncilă, prima femeie premier a anunţat obligaţia de a angaja un expert. Bâlba premierului a fost clarificată de Graţiela Drăghici, şefa Agenţiei pentru Egalitatea de Şanse, care a explicat că în fapt, firmele pot opta dacă angajează sau un astfel de expert. Proiectul adoptat de Senat stabileşte şi că firmele cu peste 50 de angajaţi care nu au buget să platească un expert au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze atribuţia de expert în egalitatea de şanse. Graţiela Drăghici, devotată cauzei egalităţii de gen, a devenit faimoasă după ce a iscat ironii cu întrebarea „De ce o femeie nu poate fi motostivuitor?”, subiect care o frământa în luna februarie.

„Expertul poate atrage semnal din perspectiva unor stereotipuri legate de meserii masculinizante. De ce o femeie nu poate fi motostivuitor? Pentru că sunt, dar foarte puține. De ce un barbat nu poate fi om de servici?” Graţiela Drăghici, şefa Agenţiei Naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
 

 

×
Subiecte în articol: specialisti guvern dancila