Preşedintele PC, Daniel Constantin, consideră că rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamnă este unul previzibil şi în favoarea candidatului PSD, susţinut şi de către conservatori - premierul Victor Ponta - şi susţine că "majoritatea forţelor de dreapta se descompun, pe zi ce trece, în zeci de particule fără importanţă".
Într-o postare pe blogul personal, Constantin afirmă că "dincolo de rezultatul previzibil şi absolut natural al alegerilor din această toamnă - Victor Ponta va fi preşedintele României - rămâne de văzut dacă, mai devreme sau mai târziu, ceea ce se cheamă azi 'dreapta' va reuşi să propună un proiect serios şi credibil, rupt de trecut, sau se va topi în neputinţă".
"Recenta avalanşă a candidaţilor care se pretind 'de dreapta' dovedeşte criza acută pe care o traversează această zonă a scenei politice care, după dominaţia din ultimii ani, riscă să devină tot mai puţin relevantă. Erodate de greşeli politice grave, majoritatea 'forţelor de dreapta' se descompun, pe zi ce trece, în zeci de particule fără importanţă. Adică se fac praf", spune liderul conservator, potrivit articolului postat joi.
Constantin afirmă că Alianţa PNL-PDL nu poate salva 'dreapta', atât liberalii cât şi democrat-liberalii pierzându-şi, în opinia conservatorului, o bună parte din electorat ca urmare a fuziunii şi a faptului că liderul PNL Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, este 'un candidat sublim, dar absent cu desăvârşire'.
"Evaluată obiectiv, această 'fuziune' (Alianţa ACL - n.r.) este un paradox matematic. Pentru prima dată în istorie 1 plus 1 fac (aproape) zero. Iar zero candidează. PNL şi-a distrus bazinul electoral, pierzând dintr-o lovitură electoratul ostil lui Traian Băsescu, electoratul ostil baronilor PDL, precum şi electoratul liberal conservator - care n-a uitat că PD a fost ani buni membru al Internaţionalei Socialiste. De partea cealaltă, PDL a pierdut atât electoratul lui Traian Băsescu, cât şi curentul civic 'reformist', destul de activ în marile oraşe şi pe internet. Iar lovitura decisivă pe care şi-au aplicat-o cele două partide este chiar Klaus Johannis, un candidat sublim, dar absent cu desăvârşire", scrie Daniel Constantin.
El adaugă că pentru Klaus Iohannis campania prezidenţială este, "cel mult, o oportunitate turistică - mai cunoaşte ţara! - dar, sigur, nu una politică - România e o pălărie prea mare pentru domnia sa, cred că a început deja să-şi dea seama".
Referitor la candidatura liderului PMP, Elenei Udrea, în alegerile prezidenţiale, Daniel Constantin este de părere că susţinerea de care aceasta se bucură din partea preşedintelui Traian Băsescu nu surprinde.
"Candidatura Elenei Udrea la preşedinţie, susţinută deschis de preşedintele Băsescu, nu mai era un secret pentru nimeni. Poate doar pentru Cristian Diaconescu, dar pentru domnia sa, o spun cu regret, realitatea pare să aibă multe alte secrete", a mai spus Daniel Constantin.