x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Ameninţarea preşedintelui la adresa premierului - făcută într-un stil mafiot

Dragnea: Ameninţarea preşedintelui la adresa premierului - făcută într-un stil mafiot

14 Mai 2018   •   15:15
Dragnea: Ameninţarea preşedintelui la adresa premierului - făcută într-un stil mafiot
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Ameninţarea preşedintelui Klaus Iohannis la adresa premierului Viorica Dăncilă şi Guvernului condus de aceasta este făcută într-un stil mafiot, a susţinut luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al social-democraţilor. 

"În legătură cu ameninţarea explicită a preşedintelui Iohannis la adresa primului-ministru, după părerea noastră este făcută într-un stil mafiot, în sensul că ar face bine să facă ce i se spune. Astfel de expresii şi ameninţări le-am văzut prin filme", a declarat Dragnea, la finalul şedinţei BPN al PSD. 

Întrebat dacă PSD va cere suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, Dragnea a negat. 

Sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Viorica Dăncilă, aflată în vizită la Vatican, ar fi făcut o confuzie între o posibilă vizită a Papei în România şi discuţiile despre preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în prima jumătate a anului viitor. 

"Daţi-mi voie să cred că nu a înţeles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo. Am urmărit întreaga evoluţie şi, în final, a apărut şi comunicatul oficial al Vaticanului despre acea întâlnire şi, într-adevăr, acolo se spune că s-a vorbit despre preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a lui 2019. Singura explicaţie a mea este că doamna a înţeles că este vorba despre vizită şi nu despre preşedinţie. Deci o confuzie inexplicabilă", a afirmat Klaus Iohannis, la Blaj. AGERPRES

×