x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, despre "Cuminţenia Pământului: O poveste atât de întortocheată, atât de neclară, mulţi spun că este cu iz penal

Dragnea, despre "Cuminţenia Pământului: O poveste atât de întortocheată, atât de neclară, mulţi spun că este cu iz penal

26 Noi 2016   •   22:46
Dragnea, despre "Cuminţenia Pământului: O poveste atât de întortocheată, atât de neclară, mulţi spun că este cu iz penal

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seară, la RTV, că Guvernul Cioloş ar trebui să "plătească" după alegeri pentru "Cuminţenia Pământului", pentru faptul că România a pierdut "miliarde de euro" fonduri europene, pentru subvenţiile întârziate din agricultură sau pentru nereducerea preţurilor la medicamente cu 35%.

"Cuminţenia Pământului", acolo este o poveste atât de întortocheată, atât de neclară, mulţi spun că este cu iz penal, încât îmi vine greu să cred că acolo nu se vor face cercetări. Din ceea ce am înţeles eu - nu am această informaţie confirmată - se pare că procurorii au ridicat deja documente de la Ministerul Culturii, pe Cuminţenia Pământului. În al doilea rând, fonduri europene. România a pierdut miliarde de euro în acest an. Este vorba de un prejudiciu uriaş (...). Subvenţiile întârziate la agricultură pentru fermieri (...), nescăderea preţurilor la medicamente cu 35% (...), Hotărârea de Guvern prin care s-a crescut preţul la medicamente în detrimentul producătorilor români, dar în avantajul distribuitorilor...", a afirmat Dragnea.

De asemenea, a adăugat liderul PSD, Guvernul Cioloş s-ar putea să mai plătească pentru "utilizare de date şi informaţii false minţind instituţii importante ale statului, cum este Parlamentul".

"(...)Informaţii şi date false furnizate de către miniştri către Parlament şi atunci când a fost vorba de Legea prin care s-au tăiat 102 taxe, şi când a fost vorba de legea prin care s-au mărit cu 15% salariile pentru medici şi profesori, astea pot intra sub incidenţa Codului penal. Spuneau că impactul bugetar este atât de mare încât nu există bani în buget şi nu poate fi suportat. Este o minciună care nu poate fi iertată. În momentul în care dai informaţii false legislativului, poţi bloca nişte legi care sunt bune pentru români", a spus Dragnea. www.agerpres.ro

×