Liviu Dragnea se simte nedreptățit de pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare din dosarul “Referendumul”, în care este acuzat că ar fi încercat să înfluențeze rezultatul voturilor din 2012 pentru demiterea fostului președintei Traian Băsescu. Liderul PSD ia în calcul să conteste condamnarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce va primi motivarea de la Instanţa Supremă.
“Eu am fost condamnat pentru ceva de care nu am fost acuzat. Eu nu am fost acuzat de DNA că militanţii partidului ar fi putut încălca legea protecţiei datelor personale. Drept pentru care eu mă gândesc serios, aştept totuşi să vină şi motivarea - nu a venit - cred că o să merg şi la CEDO. Mă gândesc serios, orice cale pe care o am la dispoziţie în această lume, în această viaţă, vreau să o folosesc. Aţi văzut că eu, în toată această perioadă, nu am atacat justiţia, nu am atacat instituţiile, nu am atacat persoane din justiţie, dar dreptul de a spune că mă simt profund nevinovat şi nedreptăţit îl am şi nu o să mi-l ia nimeni. Şi dreptul de a folosi orice cale îl mai am, nu mi-l poate lua nimeni indiferent de consecinţe”, a anunţat Dragnea duminică seară.
Program pentru tineri
PSD și-a prezentat ieri programul pentru tineri în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Partidul Socialiștilor Europeni la Palatul Parlamentului. Alături de Liviu Dragnea, au mai fost prezenți președintele socialiștilor europeni Serghei Stanishev şi primarul Capitalei Gabriela Firea. "Este o iniţiativă a social-democraţilor europeni, şi anume realizarea unui pact european pentru tineri, este o acţiune care începe aici, în Bucureşti, și sper idei din programul nostru vor fi preluate de domnul preşedinte Stanishev pentru a fi promovate la nivel european", a declarat Dragnea. “Acest plan are patri piloni - unul se referă la locurile de muncă - şi ştiţi că în România şomajul în rândul tinerilor este de 4 ori mai mare decât nivelul şomajului la nivelul populaţiei. Vrem ca garanţia pentru tineret să fie de 20 de miliarde de euro investiţi în planul pentru tineret până în 2020 şi tinerii din România să beneficieze de pe urma acestor investiţii. Al doilea pilon este educaţia şi vrem ca Programul Erasmus să crească şi să fie în beneficiul tuturor tinerilor din Europa. Vrem o cultură accesibilă pentru toţi tinerii din Europa, vrem acces la cultură, la cinema, la cărţi, la biblioteci”, a declarat președintele PES Serghei Stanishev.
Liderul PSD spune că în ziua la care se face referire în dosarul “Referendumul”, “absolut toată lumea” a trimis SMS-uri, dar cele mai multe “le-a trimis echipa lui Traian Băsescu, care îndemna lumea să nu vină la vot, ceea ce este infracţiune”.
Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, pe 22 aprilie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul".