x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hans Klemm: Parteneriatul solid dintre România şi SUA, fundaţia pentru abilitatea comună de a asigura securitate

Hans Klemm: Parteneriatul solid dintre România şi SUA, fundaţia pentru abilitatea comună de a asigura securitate

08 Dec 2015   •   12:39
Hans Klemm: Parteneriatul solid dintre România şi SUA, fundaţia pentru abilitatea comună de a asigura securitate

Parteneriatul solid care există între România şi SUA este "fundaţia şi argumentul pentru abilitatea comună" de a asigura securitate, democraţie şi prosperitate atât pentru SUA, cât şi pentru România, a declarat marţi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, în deschiderea întâlnirii cu membrii Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor.

El a precizat că vrea să explice priorităţile SUA în România şi să aibă "răgazul" de a trece în revistă o serie de întâlniri care au avut loc acum două săptămâni.

La rândul său, deputatul UDMR Laszlo Borbely, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a subliniat că România este interesată de parteneriatul NATO şi de parteneriatul bilateral strategic.

"Suntem la graniţa estică a UE şi NATO, aşa că suntem interesaţi de acest parteneriat NATO şi desigur de parteneriatul bilateral strategic. (...) Este un sprijin şi un semn clar că în acest moment foarte dificil, când am văzut la Paris discuţiile despre schimbările climatice, dar şi atacurile teroriste este important să fim solidari în privinţa valorilor fundamentale ale democraţiei şi să luptăm împreună împotriva atacurilor teroriste. Şi sper că România este unul dintre partenerii care a dovedit pe parcursul acestor ani că poate fi un partener strategic de încredere", a precizat Laszlo Borbely.

×
Subiecte în articol: Hans Klemm