x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Vom mai avea discuţii cu reprezentanţii UDMR până la votul asupra moţiunii de cenzură

Ludovic Orban: Vom mai avea discuţii cu reprezentanţii UDMR până la votul asupra moţiunii de cenzură

25 Iun 2018   •   15:59
Ludovic Orban: Vom mai avea discuţii cu reprezentanţii UDMR până la votul asupra moţiunii de cenzură

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că PNL va mai purta discuţii cu UDMR până la votul moţiunii de cenzură, în condiţiile în care prima întâlnire a fost una de "informare şi luare la cunoştinţă a condiţiilor" pe care le au reprezentanţii Uniunii. 

"Aş prefera să nu comentez discuţiile pe care le-am avut cu liderul UDMR. Prima discuţie a fost una de informare şi luare la cunoştinţă a condiţiilor pe care le au colegii noştri din UDMR, care sunt parteneri alături de noi în Partidul Popular European, privitor la susţinerea moţiunii de cenzură. (...) Încă nu am ajuns la votul moţiunii de cenzură şi vom mai avea discuţii. Cu siguranţă că îi voi da toate răspunsurile pe care pot să i le dau (liderului UDMR, Kelemen Hunor - n.r.)", a precizat Orban, luni, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. 

El a subliniat însă că UDMR trebuie să aleagă dacă pune România pe primul loc sau preferă să susţină un "guvern marionetă". 

"Şi pentru UDMR este o decizie extrem de importantă, şi pentru parlamentarii UDMR este o decizie importantă, şi ei trebuie să ţină cont de ceea ce spune electoratul care i-a sprijinit în Parlament, electorat care este într-o proporţie covârşitoare profund nemulţumit de modul în care guvernează Dragnea România, prin intermediul guvernului marionetă. De asemenea, cred că trebuie şi ei să aleagă foarte clar: pun România pe primul loc sau preferă să susţină un guvern marionetă al unui lider care este, evident, toxic pentru România", a spus preşedintele PNL. 

Ludovic Orban a precizat că Partidul Naţional Liberal este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării, dar nu se cramponează de condiţia nominalizării sale ca prim-ministru. El a remarcat că persoanele care critică PNL pentru faptul că are un candidat la funcţia de premier în urmă cu şase luni reproşau partidului faptul că nu are un candidat şi că nu îşi asumă răspunderea guvernării. 

"PNL deţine 20% din Parlamentul României. PNL, după reuşita moţiunii de cenzură - pentru că acesta este obiectivul nostru esenţial, ca moţiunea de cenzură să treacă - este deschis la negocieri şi, în mod evident, va susţine acea variantă care este mai bună pentru ţară. Evident că PNL, prin decizia Consiliului Naţional, are o decizie foarte clară legată de nominalizarea persoanei pentru funcţia de prim-ministru; că PNL, dacă are capacitatea de a forma o majoritate guvernamentală, va încerca acest lucru. Dar asta nu înseamnă că ne cramponăm de o anumită condiţie", a punctat Orban. 

Preşedintele PNL a subliniat că în acest moment negocierile ulterioare moţiunii de cenzură sunt mai puţin importante. 

"Contează dacă (parlamentarii - n.r.) sunt cu Dragnea sau sunt cu România. Dacă sunt cu România votează moţiunea de cenzură, dacă sunt în frontul salvării de puşcărie al lui Dragnea înseamnă că nu votează moţiunea de cenzură", a conchis el. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban