Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost audiat ieri în Comisia parlamentară de control al SRI, ocazie cu care Maior a recomandat comisiei să-i cheme pe Liviu Dragnea şi Victor Ponta să explice pe ce s-au bazat când au vorbit despre interceptări ilegale sau despre presiuni asupra justiţiei exercitate de către Serviciu.
„Am cerut comisiei totuşi să reflecteze serios dacă la multiplele alegaţii privind interceptări ilegale, ofiţeri acoperiţi, incompatibili, presiuni asupra justiţiei să se aducă dovezi şi să se audieze şi alte persoane, de pildă dl Liviu Dragnea, dl Victor Ponta”, a declarat George Maior la finalul audierii care a durat circa patru ore. Maior a dat explicaţii privind protocoalele încheiate de SRI cu alte instituţii şi a spus despre acestea că au fost necesare. „Am susţinut că serviciul a fost întotdeauna în cadrul legii şi al Constituţiei şi, până la urmă, puterea adevărului va prevala în faţa unor alegaţii şi chiar a unor calomnii care se mai spun uneori şi în spaţiul public”, a relatat Maior. Membrii Comisiei au fost interesaţi îndeosebi despre relaţia fostului şef al SRI cu Horia Georgescu, fostul preşedinte al ANI, care, în cadrul unor audieri anterioare, a spus că Servicul s-ar fi implicat în dosarele pregătite la Agenţie. Maior susţine că SRI doar a furnizat informaţii, fără a întocmi dosarele. Comisia „va săpa” în continuare pe acest subiect, preşedintele Claudiu Manda anunţând că va fi chemat la audiere fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, care va fi întrebat nu doar despre raporturile SRI-ANI, ci şi despre întâlnirile care ar fi avut loc între Maior şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg. O altă pistă urmărită este legată de ofiţerii acoperiţi din presă, a căror existenţă a fost confirmată de Maior, fără a da un număr al acestora. „Singurul lucru care mi s-a părut un pic de analizat la nivelul Comisiei, a spus că aceştia sunt folosiţi şi pentru contrapropagandă. Mai rămâne cum se desfăşoară aceste misiuni de contrapropagandă şi către ce propagandă se face”, a spus senatorul Manda.
Claudiu Manda a precizat că audierea nu a vizat declaraţiile lui Maior referitoare la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, adresată autorităţilor de la Bucureşti, întrucât nu intră în competenţa comisiei. Pe de altă parte, surse din MAE, citate de Antena 3, au afirmat că nu se pune problema rechemării lui Maior din postul de ambasador la Washington.