x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică O delegaţie PDL se va întâlni la Berlin cu conducerea CDU ca să afle secretul succesului în alegeri

O delegaţie PDL se va întâlni la Berlin cu conducerea CDU ca să afle secretul succesului în alegeri

de Mediafax    |    20 Dec 2013   •   16:00
O delegaţie PDL se va întâlni la Berlin cu conducerea CDU ca să afle secretul succesului în alegeri

O delegaţie a PDL va face în luna februarie o vizită la Berlin pentru a se întâlni cu conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), a anunţat, vineri, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, care a precizat că au existat deja contacte cu parlamentari şi membri de vârf din conducerea CDU.

Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că alături de preşedintele PDL, Vasile Blaga, a avut contacte cu parlamentari şi membri din conducerea de vârf a Uniunii Creştin Democrate.

"În februarie, o delegaţie a PDL va merge la Berlin pentru a avea discuţii cu CDU", a spus liderul PDL.

El a arătat că între temele discutate vor fi cele privind organizarea, finanţarea, responsabilizarea din cadrul CDU, dar şi "secretul câştigării alegerilor parlamentare".

"Vrem să aflăm şi secretul succesului alegerilor parlamentare. CDU a făcut în acest an un scor istoric, ceea ce a determinat stabilitate în Germania şi în Europa", a spus Gheorghe Flutur.

Partidul lui Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aripa sa bavareză CSU au obţinut 311 mandate în urma alegerilor de la 22 septembrie, iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care a format coaliţia, a obţinut 193 de mandate. Merkel este considerată marea câştigătoare a alegerilor legislative de la 22 septembrie, după ce tabăra sa obţinut 41,5% din voturile exprimate, permiţându-i accesul la al treilea mandat la conducerea Germaniei.

×
Subiecte în articol: gheorghe flutur PDL