x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primul ministru ungar califică relaţiile ungaro-române mai bune decât reflectate de retorica politică

Primul ministru ungar califică relaţiile ungaro-române mai bune decât reflectate de retorica politică

de Agerpres    |    24 Aug 2013   •   22:28
Primul ministru ungar califică relaţiile ungaro-române mai bune decât reflectate de retorica politică

Relaţiile ungaro-române sunt într-o formă mai bună decât reflectate de retorica politică, a declarat primul ministru ungar Viktor Orban într-un interviu la o televiziune română, informează agenţia MTI.


Atât politicieni români cât şi cei ungari pot fi blamaţi, întrucât "de multe ori merg prea departe, folosesc cuvinte mai puternice decât ar fi justificat", a spus el, într-un interviu înregistrat la Băile Tuşnad /Tusnadfurdo/ pe 27 iulie şi difuzat de canalul de ştiri Digi 24 sâmbătă seară.

Orban a subliniat interesul legitim al Ungariei în dezvoltarea relaţiilor cu România într-un mod care să permită ambelor ţări să trăiască în securitate, stabilitate şi cu perspective economice bune.

"Când există prim-miniştri în ambele ţări care înţeleg aceasta, iar acest lucru este cel mai important, atunci cooperarea este relativ bună. Când prim-miniştrii nu reuşesc să înţeleagă acest lucru deoarece sunt prea tineri, nu şi-au petrecut suficient timp în meseria lor sau cad uşor pradă emoţiilor, atunci lucrurile devin dificile", a afirmat el.

Orban a susţinut că mulţi au crezut greşit că un guvern român de stânga cu un interes mai scăzut în problemele naţionale este mai bun pentru comunitatea etnică maghiară din ţară. "Mă pot înţelege mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care interesul naţional este mai puţin important", a spus el. Întrebat dacă şi-a planificat să se întâlnească cu omologul său român, Victor
Ponta, Orban a afirmat că există o ordine stabilită a contactelor interstatale şi că Uniunea Europeană oferă de asemenea forumuri pentru "a obţine o impresie unul despre celălalt". Ungaria este deschisă colaborării şi vede o şansă în găsirea politicilor care sunt benefice ambelor naţiuni, a spus el.

În ceea ce priveşte strategiile comune ale celor două ţări, Orban a menţionat că el a colaborat eficient atât cu Ponta cât şi cu preşedintele Traian Băsescu în cadrul grupului "Prietenii coeziunii" din timpul dezbaterilor asupra viitorului cadru financiar al Uniunii Europene, adaugă MTI. 

×