x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Referendumul" Băsescu va fi discutat luni în Parlament

"Referendumul" Băsescu va fi discutat luni în Parlament

12 Iun 2013   •   17:22
"Referendumul" Băsescu va fi discutat luni în Parlament
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Parlamentarii vor lua în discuţie luni noua propunere a preşedintelui Traian Băsescu, de organizare a unui referendum, prin care cetăţenii să se pronunţe asupra unui Parlament unicameral, cu maxim 300 de aleşi.

Conform Antena 3, votul pe această temă va fi dat marţi.

Ştire în curs de actualizare

×