Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat că demisia ministrului Ioan Botiş nu poate fi considerată una de onoare, ci ca evitarea unei vulnerabilităţi pentru Emil Boc în interiorul PDL.
Moldovan a afirmat că demisia lui Botiş nu este un gest de onoare, întrucât nu s-a întâmplat când presa a semnalat conflictul de interese, ci în urma sesizării DLAF şi a apariţiei în mass-media a unor informaţii suplimentare.
"Noile evoluţii în cazul lui au dus la o reevaluare a situaţiei, care ameninţa să implice acuzaţii şi mai grele. Din perspectivă politică, Botiş se tranforma într-o vulnerabilitate pentru Emil Boc în bătălia internă din PDL, astfel că acesta a fost sacrificat pentru interesul premierului la preşedinţia PDL", a spus Moldovan, potrivit mediafax.ro.
Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că Botiş şi-a încheiat misiunea, astfel că putea fi sacrificat. "Misiunea lui era oricum încheiată: a distrus sindicatele, a distrus contractele colective de muncă, a distrus partea socială a statului, a tăiat tot ce era de tăiat, aşa că putea să plece", a mai spus Moldovan.