x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD-istul Cătălin Nechifor trece în tabăra lui Victor Ponta

PSD-istul Cătălin Nechifor trece în tabăra lui Victor Ponta

17 Mai 2018   •   13:29
PSD-istul Cătălin Nechifor trece în tabăra lui Victor Ponta
Sursa foto: Bogdan Iurascu/INTACT IMAGES

Deputatul PSD Cătălin Nechifor, fostul șef al Consiliu Județean Suceava, anunță pe contul său de Facebook că a trecut în tabăra lui Victor Ponta în nou înființata formațiune politică Pro România.

”Alături de #VictorPonta. Din nou de la capăt. Începem o construcție #ProRomania și la Suceava. După 16 ani în PSD a venit momentul în care sa îmi dau seama ca niciodată sa nu spui niciodată. Mi-am făcut datoria fata de PSD, am avut și împliniri și dezamăgiri, dar viata merge mai departe și ma bucur sa fiu din nou alături de oameni care au fost lângă mine. Am trecut prin multe, am învățat și pe pielea noastră despre real politics, nu sunt penal, apropo nici baron local n-am reușit sa fiu, cu toate ca, între noi fie vorba, în 2012 puteam să-i pun pe unii sa meargă și pe sarma cu capul în jos, ca asa erau obișnuiți. Și în final, asa ca în Bucovina va spun Hristos s-a inaltat!”, a scris Cătălin Nechifor.

×