x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sancțiuni pentru rău-platnici

Sancțiuni pentru rău-platnici

de Marius Gîrlașiu    |    14 Aug 2015   •   09:52
Sancțiuni pentru rău-platnici
Sursa foto: Adrian Manolache

Trezorierul partidului, Mircea Drăghici, a dezvăluit că datoriile PSD se ridică în prezent la şapte milioane de euro, iar formaţiunea are şi conturi blocate. Acum cinci ani, restanţele social-democraţilor depăşeau zece milioane de euro. „În 2010, când am fost numit trezorier al partidului, aveam peste 10.500.000 de euro datorii rămase din campaniile electorale precedente. Astăzi, datoriile sunt undeva la şapte milioane de euro, dintre care un milion este contravaloarea sediului din Kiseleff 10, pe care urmează să-l achiziţionăm. Practic, noi am scăzut cu patru milioane şi jumătate din datorii”, a dezvăluit deputatul PSD Mircea Drăghici, într-o dezbatere la sediul AEP. Trezorierul social-democraţilor a confirmat că partidul are o poprire pe conturi şi că a existat chiar sechestru pe o parte din bunuri. Drăghici a propus modificarea Statutului PSD, astfel încât un membru de partid care nu îşi plăteşte cotizaţia timp de trei sau şase luni să fie suspendat sau exclus din partid. „Intenţionez ca până la Congres (n. red. - în noiembrie) să încerc şi această chestiune. Cel puţin atât, dacă nu chiar suspendarea din partid, să nu te poţi înscrie ca şi candidat pe locu-rile interne de conducere sau în competiţiile cu alte partide sau alţi candidaţi”, a explicat deputatul. Dacă ar intra în Statut, modificarea ar face ca cei cu restanţe să nu poată candida la alegerile din 2016.
 

×