Schismaticii şi făcătorii de pace din politica mioritică

Partidele politice româneşti au o mobilitate dezarmantă când vine vorba de fuziuni sau de schisme. „Supa organică” a politicii româneşti a cunoscut multe reconfigurări, însă peisajul actual al politicii româneşti are partide ce au rezultat din două surse: PNL şi FSN. Nu puţini dintre lideri au fost în partide cu rădăcini în ambele partide.


În ultimii 26 de ani, partidul cu cea mai mare efervescenţă a fost PNL, campioni absoluţi ai sciziunilor şi fuziunilor. De-abia trecuse jumătate de an de la reînfiinţare, că în iulie 1990 apărea PNL-Aripa Tânără condusă de pe atunci de junii politicieni Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu şi Andrei Chiliman, urmat în 1992 de PNL-Convenţia Democrată a lui Niculae Cerveni, inaugurând o tradiţie păcătoasă ce a dăunat mult liberalismului postdecembrist.

Dar şi când a venit vremea fuziunilor, liberalii au excelat. În 1996 a absorbit Partidul Alianţei Civice, iar în 2002 au primit şi o bucăţică de FSN, anume Alianţa pentru România, desprinsă din Partidul Democraţiei Sociale, fondat de Ion Iliescu după sciziunea din 1991 a FSN-iştilor „reformatori” ai lui Petre Roman şi FSN-iştii „de bine” ai lui Iliescu.

În perioada în care PNL a fost condus de către Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, liberalii şi-au adunat toate „aripioarele” laolaltă, inclusiv Uniunea Forţelor de Dreapta, care fusese întemeiată tot de un schismatic liberal, Varujan Vosganian, aflat actualmente în ALDE. În 2008, PNL a căpătat şi un rest din PNŢCD, anume țărăniştii grupaţi în jurul fostului preşedinte, Emil Constantinescu.

Iubiri din interes

Însă marea fuziune a dreptei a avut loc în 2014 când foştii adversari Crin Antonescu şi Vasile Blaga au bătut palma pentru o fuziune accelerată a PNL cu PDL. Cu ocazia asta, s-au reîntors în partid liberali ce plecaseră cu Stolojan să fondeze Partidul Liberal-Democrat, ce a fuzionat în decembrie 2007 cu Partidul Democrat pentru a constitui împreună Partidul Democrat-Liberal. Şi FSN-ul lui Roman a avut o istorie tumultuoasă. În 1992 şi-a schimbat numele după fuziunea cu obscurul Partid Democrat.

Ulterior a „înghiţit” Partidul Democrat al Muncii, Partidul Unităţii Social-Democrate, Frontul Democrat Român şi Alianţa Naţională. Aceasta din urmă era rezultatul efemer al unei fuziuni dintre un minuscul partid fondat de Virgil Măgureanu, primul director al SRI, şi Partidul Democrat-Agrar care, în 1990-1996 a fost partid parlamentar şi chiar a avut miniştri în Guvern, cât a fost condus de Victor Surdu.

Aspiratorul PSD

Partidul fondat de Iliescu a aborbit un număr impresionant de formaţiuni: Partidul Republican, Partidul Cooperatist, Partidul Socialist-Democratic, Partidul Solidarităţii Sociale (înfiinţat de Miron Mitrea) sau Partidul Naţional al Automobiliştilor. În 2001 PDSR şi-a schimbat numele în PSD în urma fuziunii cu Partidul Social-Democrat Român. Seria fuziunilor a cont-nuat cu Partidul Socialist al Muncii al fostului premier comunist Ilie Verdeţ şi Partidul Social al Renaşterii Naţionale.

Teodor Meleşcanu a intrat în politică în Partidul Democraţiei Sociale din România, dar în 1997 a fost liderul sciziunii ce a dus la formarea Alianţei pentru România, absorbită în 2002 de către PNL. În 2015, Meleşcanu s-a alăturat lui Tăriceanu în ALDE, partid provenit din fuziunea PC cu disidenţii plecaţi din PNL, după ruperea Uniunii Social-Liberale.