Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O lume întreagǎ a aşteptat cu emoţie Summitul de la Vilnius (Lituania), la care urmau sǎ fie parafate, de cǎtre Republica Moldova şi Georgia, Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeanǎ. La aceeaşi reuniune, ar fi trebuit sǎ atingǎ o fazǎ superioarǎ, în relaţia cu UE, Ucraina, prin semnarea aceloraşi douǎ documente. Aşa cum s-a prefigurat cu câteva zile în urmǎ, Kievul nu a mai fǎcut acest pas. Pentru populaţia româneascǎ din Ucraina (ca, de altfel, şi pentru o bunǎ parte a populaţiei ucrainene), amânarea apropierii de Uniunea Europeanǎ a constituit o mare dezamǎgire. Cu un ochi înlǎcrimat, românii de la Cernǎuţi au totuşi puterea sǎ se bucure pentru succesul diplomaţiei de la Chişinǎu.
Vineri, 29 noiembrie, la puţine minute dupǎ ce s-a consumat evenimentul crucial de la Vilnius, la tribuna Congresului Spiritualitǎţii Româneşti (organizat de Liga Culturalǎ pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni) au urcat, pe rând, doi dintre liderii intelectualitǎţii româneşti din fostele provincii istorice Basarabia şi Bucovina de nord, academicienii Mihai Cimpoi (Chişinǎu) şi Vasile Tǎrâţeanu (Cernǎuţi). Discursurile lor au fost încǎrcate de patos şi de adevǎruri istorice.
Acad. Mihai Cimpoi: “Suntem europeni şi punctum!”
“Vestea cea bunǎ. S-a produs la ora 10, ora României. Parafarea, la Summitul de la Vilnius. Este un eveniment istoric, este un ceas binecuvântat de Dumnezeu, încât putem spune, ca şi Eugen Ionescu, în 1989, cǎ Dumnezeu este român, în aceste clipe. Semnificaţia acestui fapt sporeşte în lumina celor 95 de ani de la Marea Unire, care a constituit România Mare. Constantin Stere - facem un arc voltaic de la 1918 pânǎ la 2013 -, unul dintre arhitecţii unirii Basarabiei cu România,considera Europa ca un model de bunǎ rânduialǎ şi de culturǎ spiritualǎ. Conştiinţei românitǎţii i s-a asociat, în mod organic, conştiinţa europenitǎţii noastre, aceastǎ asociere fiind, dupǎ cum ştiţi, unul dintre imperativele programatice ale congreselor spiritualitǎţii româneşti care au loc în capitala Marii Uniri. Adrian Pǎunescu ne amintea, în cadrul celui de-al 5-lea congres, însemnarea fǎcutǎ pe unul dintre pereţii catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia: «Menirea de a fi împreunǎ a poporului nostru!»... Am putea completa aceasta adǎugând: «Menirea de a fi europeni!»... a românilor. Putem considera cǎ ceea ce s-a întâmplat la Vilnius este şi un omagiu postum adus poeţilor Adrian Pǎunescu şi Grigore Vieru, care au luptat pentru aceastǎ integrare. Fireşte cǎ ne va fi greu, cǎ vom fi sancţionaţi pentru aceastǎ opţiune. Unul dintre oficialii ruşi, Dmitri Rogozin, ne-a şi ameninţat cǎ vom îngheţa de frig în aceastǎ iarnǎ. I-am rǎspuns în cadrul Congresului mondial al eminescologilor, care a avut loc în septembrie la Chişinǎu: «Vom îngheţa de frig, am mai îngheţat prin Siberii, ne-am cǎlit, dar nu vom îngheţa şi de fricǎ!». Opţiunea europeanǎ este expresia voinţei noastre de a fi europeni. Avem nevoie în continuare de solidaritatea tuturor românilor din ţarǎ şi din diaspora.
În acest ceas istoric, reconfirmǎm afirmaţia celebrǎ a lui Eminescu: «Suntem români şi punctum!», pe care îndrǎznesc s-o completez: «Suntem europeni şi punctum!»”.
Acad. Vasile Tǎrâţeanu: “Între noi şi Ţarǎ, rǎmâne gardul de sârmǎ ghimpatǎ pus de Tǎtuca Stalin”
“Dragii mei, cei de acasǎ, de la casa noastrǎ România, dar şi din afara hotarelor truncheate. Ne revedem pentru a 17-a oarǎ, chemaţi de fiecare datǎ de Congresul spiritualitǎţii româneşti, dar şi de fraţii noştri de mai înainte, cei care acum 95 de ani au strigat: «Veniţi la Alba Iulia!». De atunci venim întruna într-un şuvoi neîntrerupt. Românii de pretutindeni, cei din ţarǎ şi cei care au rǎmas pe dinafarǎ, venim la Alba Iulia, cu aceeaşi speranţǎ în sufletele noastre care pâlpâie ca o flacǎrǎ în vǎpaia vântului, sperând cǎ bunul Dumnezeu va face dreptate acestei ţǎri şi acestui popor de a fi aşa cum l-a lǎsat bunul Dumnezeu sǎ fie. Un popor integru, un popor mare, cu un trecut frumos şi mǎreţ, dar şi cu un viitor pe mǎsura dorinţelor noastre. Ne-am adunat ca într-o familie, de sfintele sǎrbǎtori, ca sǎ ne bucurǎm. Sǎ ne bucurǎm pentru ceea ce au fǎcut marii noştri înaintaşi. Congresul din Basarabia, din martie 1918 şi, apoi, congresul din noiembrie 1918, când bucovinenii, din acea parte truncheatǎ de ţarǎ în 1774, s-au unit şi au hotǎrât dupǎ 144 de ani de ocupare sǎ revinǎ acasǎ, la sânul patriei mamǎ. La congresul general al Bucovinei, care s-a desfǎşurat în sala de marmurǎ a fostei reşedinţe mitropolitane din Cernǎuţi, ei au votat pentru unirea Bucovinei cu Patria Mamǎ. Lucrul acesta s-a întâmplat sub conducerea lui Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor şi a altor mari bǎrbaţi ai neamului nostrum, cu care ne mândrim şi cǎrora le purtǎm pioasǎ aducere aminte şi recunoştinţǎ pentru cǎ s-au exprimat atunci, în condiţii foarte grele, şi au luptat, şi au reuşit sǎ convoace acel congres care a hotǎrât destinul Bucovinei noastre şi prin care au declarat unirea pentru vecie cu Patria Mamǎ. Dacǎ aceastǎ unire n-a fost pentru vecie, nu este vina noastrǎ, nici a pǎrinţilor noştri. Aşa a fost istoria, aşa e destinul nostru, de a fi întotdeauna dezbinaţi, despǎrţiţi, învrǎjbiţi, înstrǎinaţi. Dar, în pofida acestei politici cǎreia i-am fost supuşi cu toţii, dorinţa româneascǎ rǎmâne una şi aceeaşi: de a fi împreunǎ, pentru cǎ, dupǎ cum scrie sfânta Biblie: «Ce bine e când fraţii sunt împreunǎ!». Ce bine e, dragii mei, când suntem cu toţii împreunǎ! Şi ar fi şi mai bine, dacǎ într-adevar, cum s-a remarcat, nu am fi, la acest congres, 150 de congresişti la aceastǎ jubiliarǎ întâlnire, ci am fi mii şi mii, sǎ umplem din nou Câmpia Blajului şi pieţele Albei Iulii, pentru cǎ este cea mai frumoasǎ sǎrbǎtoare a tutur românilor, a celor care ne considerǎm români, a celor care dorim sǎ rǎmânem români oriunde am fi noi, în ţarǎ sau în afara hotarelor ei, fie cei care au fost detruncheaţi cu de-a sila şi acei care au fost obligeţi sǎ plece din ţarǎ, cum sunt mulţi aici, la acest Congres, pentru a-şi gǎsi o bucatǎ de pâine, pentru a putea trǎi mai bine decât aici, în condiţiile de crizǎ economicǎ prin care trece patria noastrǎ istoricǎ. Am putea vorbi foarte mult, pentru cǎ avem bucurii, dureri, necazuri şi speranţe. Toate se îndeasǎ în sufletul nostru de parcǎ s-ar afla într-un cazan fierbinte; de aceea, inimile noastre bat sau ar trebui sǎ batǎ la unison. Aşa cum scrie în cele mai frumoase poezii ale neamului nostru, începând de la Unirea Principatelor şi chiar mai înainte, cum bǎtea inima lui Mihai Viteazul, aşa şi noi trebuie sǎ facem tot posibilul pentru cǎ, aşa cum scrie într-un cântec al nostrum, «Pe-al nostru steag e scris Unire!». Sǎ putem spune cu toţii: «În cartea veşniciei scrie/ Cǎ ţǎri şi neamuri vor pieri/ Dar scumpa noastra Românie/ Etern, etern va înflori!». Dǎ, Doamne, sǎ se întâmple aşa, dǎ, Doamne, sǎ revinǎ toate teritoriile pierdute. Sǎ revinǎ încet, cu greu; dar revine Basarabia... Îi felicitǎm din tot sufletul pe fraţii noştri din Basarabia cǎ au reuşit ca sǎ dea glas voinţei lor, a majoritǎţii populaţiei de a reveni la locul care i se cuvine, în UE. Noi, românii din Bucovina de Nord şi fostul Ţinut Herţa, cu pǎrere de rǎu nu ne putem bucura ca şi fraţii noştri din Basarabia. Nu ne putem bucura cǎ Ucraina nu a semnat acordul, în pofida dorinţei întregului popor ucrainean (aşa cum aţi vǎzut la manifestǎrile care au avut loc la Kiev şi în toatǎ Ucraina, prin care tineretul şi-a exprimat dorinţa de a fi semnat acest acord de asociere cu UE). Pentru cǎ Ucraina trebuie sǎ fie şi ea în UE. Dar nu e vina noastrǎ cǎ aceastǎ conducere a Ucrainei şi politica pe care a promovat-o Rusia împotriva Ucrainei au fǎcut ca Ucraina, azi, sǎ nu semneze acest acord. E dureros pentru noi cǎ între noi şi ţarǎ va rǎmâne în continuare acel gard de sârmǎ ghimpatǎ pe care l-a pus «Tǎtuca Stalin» între noi. Acelaşi gard stǎ între noi. Am vrut sǎ fie mai departe, oleacǎ, sǎ putem circula liber, sǎ nu avem nevoie de inviteţie scrisǎ pentru a veni în ţarǎ, pentru a ne întâlni cu mama noastrǎ. Dar va fi nevoie, din nou, sǎ aşteptǎm. Pânǎ când? Nu ştim. Dar, totuna, noi avem rǎbdare multǎ… Noi, românii... Sperǎm cǎ vom ajunge la acea clipǎ când vom veni din nou în ţarǎ, aşa cum veneam odatǎ, fǎrǎ invitaţii şi fǎrǎ vize. Spaerǎm ca, în viitor, UE, care a stat cu braţele deschise ca sǎ ne cuprindǎ pe noi ca pe fraţii noştri din Basarabia, are rǎbdarea necesarǎ pentru ca sǎ aştepte pânǎ când conducerea Ucrainei şi întregul popor nu vor mai fi divizate. Spre Vest şi spre Est. Sperǎm cǎ poporul ucrainean se va uni, alǎturi de Basarabia şi România, în aceastǎ frumoasǎ Uniune Europeanǎ şi va îndeplini condiţiile de civilizaţie europene. Pe toţi ne paşte un mare pericol: noi spunem cǎ suntem europeni. Eu vreau sǎ declar cǎ noi, în primul rând, suntem români şi apoi europeni. Români europeni. De asta are nevoie neamul nostru a fi acum.”
Citește pe Antena3.ro
