x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Grădinițele cer suspendarea cursurilor din cauza gripei

Grădinițele cer suspendarea cursurilor din cauza gripei

de Monica Cosac    |    25 Ian 2019   •   08:53
Grădinițele cer suspendarea cursurilor din cauza gripei
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Numărul românilor ucişi de virusul gripal s-a triplat în doar câteva zile, ajungând la 34, potrivit ultimei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), iar creşterea exponenţială a îmbolnăvirilor a creat panică în rândul părinţilor. Astăzi, toți elevii și preșcolarii vor sta acasă, pentru a limita răspândirea virusului, iar medicii şi ministrul Sănătăţii recomandă ca, în aceste zile libere, părinţii „să evite expunerea copiilor în colectivităţi”.

În ultima săptămână, „s-au înregistrat la nivel naţional 4.625 cazuri de gripă clinică”, de patru ori mai multe comparativ cu săptămâna trecută (1.155) şi de 36 de ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (128 cazuri). Potrivit INSP, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute înregistrate în unităţile medicale la nivel național a fost de 117.576, însă cifra reală a îmbolnăvirilor este mai mare, având în vedere că nu toţi ajung la spital. Dintre cele 34 de decese, cele mai multe au fost în Arad (5), Prahova (5), Bucureşti (4) şi Galaţi (3) şi Ialomiţa (3).

Cursurile au fost suspendate, astăzi, în toate școlile, grădinițele și creșele din ţară, însă conducerile mai multor unităţi preşcolare cer suspendarea cursurilor şi săptămâna viitoare. Doar în Capitală, au fost raportate 85 de cazuri de gripă de către unităţile de învăţământ. „În acest moment vorbim doar despre grădinițe. E vorba de șase grădinițe care au solicitat suspendarea cursurilor la grupe de preșcolari”, a spus Marina Manea, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar București (IŞMB).

În acest context, în care mulţi părinţi au intrat în panică, pediatrul Mihai Craiu a publicat pe pagina sa de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii” un „decalog al gripei”, în care avertizează că „autodiagnosticarea şi autotratamentul sunt periculoase”, iar „antibioticele sunt inutile în formele obişnuite de gripă”.

Medicul recomandă „izolarea la domiciliu a tuturor copiilor cu viroze febrile şi tuse, dacă au forme uşoare de boală (adică acel copil care poate să bea/mănânce acceptabil, care respiră normal şi care poate fi trezit cu usurință din somn)”. „Dacă oricare din cele 3 elemente menţionate sunt anormale, mergem urgent la medic (…) Întârzierea diagnosticului şi, respectiv, administrarea antiviralelor creşte riscul de deces”, precizează medicul.

„Ar fi bine să ştim cu toți că gripa este o afecțiune severă şi poate produce complicații (unele grave sau chiar fatale), dar nu este o situație fără ieşire şi fară soluții”, spune dr. Mihai Craiu, pediatru.

 

 

×
Subiecte în articol: gripa gradinita