Timpul liber a devenit un lux pentru românii care între slujba ce le ocupă toată ziua şi famila la care se întorc noaptea nu mai apucă să facă şi altceva. Astfel au apărut firmele care, pentru un comision, rezolvă mărunţişurile de care cei prea ocupaţi nu mai au timp. Oferta este variată: îţi fac cumpărături, îţi spală maşina sau îţi servesc chiar drept prieten.
Marius Gavrea este un tânăr întreprinzător din Iaşi care furnizează astfel de servicii de câţiva ani. A început ca furnizor pentru restaurantele din oraş, însă şi-a dat seama că există o piaţă şi în cazul oamenilor deosebit de ocupaţi, cărora nu le mai ajunge timpul pentru târguielile de zi cu zi. "Avem clienţi din toate domeniile. Excludem tineretul, care încă mai are timp şi nu prea apelează. Dar de la persoane vârstnice, pensionari, până la clienţi din domeniul IT sau doctori primim comenzi", spune Gavrea. Sub sloganul "Salvează-ţi timpul", tânărul îi scuteşte pe cei dispuşi să achite un comision pentru făcutul pieţei, spălatul maşinii sau plata facturilor. "Baza noastră sunt oamenii în vârstă, care au o pensie cât de cât decentă şi îşi permit să ne achite un comision, sau persoanele cu un venit mediu spre mare, din domeniul IT sau doctori, care nu au timp sau care, chiar dacă au timp, preferă să-l umple cu altceva şi să ne achite nouă un comision de 20 de lei. 20 de lei pentru cineva care lucrează în IT sau e doctor e o sumă infimă", spune Gavrea. Făcutul pieţei este baza afacerii, însă tânărul nu se dă în lături de la servicii aparte. "Fac şi pe şoferul, când mi se cere, cumpăr şi livrez medicamente", spune Marius Gavrea. O bază fidelă o constituie clienţii care nu au timp să-şi spele maşina. "La început sunt puţin scceptici să lase maşina pe mâna unui necunoscut, dar după ce le câştig încrederea, îmi devin clienţi fideli", spune Gavrea.
Servicii emoţionale pentru oamenii singuri
În Bucureşti, Ana Călin, de 41 de ani, a pus bazele Attraversiamo, o firmă care îmbină serviciile practice cu cele emoţionale. Alături de colegii ei, Nico şi Mircea, pe lângă servicii precum cumpărături sau gătit şi făcut curat în casă, aceştia oferă şi companie pentru oamenii care se simt singuri. Pentru 15 euro, unul dintre ei va face o vizită de două ore celor pe care rudele şi prietenii îi ocolesc, le va asculta problemele sau le va oferi un sfat amical. Astfel de întâlniri, în oraş, sunt oferite şi gratuit, pentru persoanele care nu au cui să-şi verse oful. Clienţii sunt încurajaţi, însă, să facă donaţii pentru copiii în situaţii sociale grave. "Le ofer un prieten anonim, care nu le cunoaşte background-ul și nu trebuie să ştie nici măcar unde locuiesc, un prieten fără interese, căruia să-i poată spună ce au pe suflet", spune Ana Călin. Cei de la Attraversiamo nu sunt alături de clienţi doar în clipe grele, însă. Membrii echipei vor merge şi în club alături de copiii clienţilor lor, pentru a se asigura că aceştia sunt în siguranţă sau nu includ alcoolul în seara petrecută în oraş.
Tot în Bucureşti, antreprenorii de la firma "În locul tău" oferă, pe lângă servicii de cumpărături şi plătit facturi, sfaturi vestimentare. Pentru 100 de lei, un consultant al companiei va însoţi clientul în magazine şi îl va ajuta să aleagă acele haine care i se potrivesc.
O altă ofertă a firmelor care preiau sarcinile mărunte este plimbatul câinelui. La Attraversiamo costă 5 euro. Patrupedul poate fi preluat şi în vacanţe.