x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Noapte geroasă, cu minus 14 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc

Noapte geroasă, cu minus 14 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc

05 Dec 2016   •   09:05
Noapte geroasă, cu minus 14 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc
Sursa foto: Marin Raica/INTACT IMAGES

Noaptea de duminică spre luni a fost geroasă în tot judeţul Harghita, cel mai frig înregistrându-se la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 14 grade Celsius.

Potrivit informaţiilor furnizate de meteorologii de la Centrul Meteo Regional Sibiu, este cea mai friguroasă zi de 5 decembrie din ultimii ani, De altfel, în tot judeţul Harghita a fost frig, temperaturile situându-se sub minus 10 grade Celsius. În afară de cele două staţii de la Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, unde au fost minus 14 grade Celsius, şi la Topliţa, Joseni şi Bucin, celelalte trei staţii din judeţ unde se fac măsurători, s-au înregistrat minus 13 grade Celsius.

Conform sursei citate, următoarele două nopţi vor continua să fie geroase în depresiunile din estul Transilvaniei, dar apoi vremea se va încălzi uşor.

Acestea sunt temperature obişnuite în Harghita, unde iernile sunt lungi şi geroase.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita a fost de minus 33 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1998. Cel mai cald a fost în anul 1989 când tot la Miercurea Ciuc s-au consemnat 16,8 grade Celsius. www.agerpres.ro

×