Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca să fie pregătit pentru toate intemperiile anunţate de meteorologi, festivalul şi-a achiziţionat, pe post de umbrelă de vreme rea, o copertină uriaşă, pe cât de inestetică, pe atât de practică, montată în dreptul scării cu covor roşu. Lumea îşi imagina deja o ploaie cu spume, iar vedetele baletând la adăpost sub copertină, spre satisfacţia fotografilor de serviciu, şi ovaţionate de mulţimea udă ciuciulete.
Dar capriciile timpului au făcut copertina absolut inutilă: a fost soare, a fost frumos, a fost ca în vremurile bune! Totul e bine când începe cu bine!
Cea aleasă să prezinte ceremonia a fost Kristin Scott Thomas, cu care organizatorii au mers la sigur, în sensul că actriţa aduce cu sine, în orice context, eleganţă, clasă, distincţie. Dar, de astă dată, machiajul şi coafura i-au făcut un deserviciu: feminitatea ei sofisticată şi diafană a fost echipată cu un coc rigid şi sever şi cu un machiaj strident, o faţă ca o mască albă şi buze prea roşii (şi comentez acest aspect, pentru că, fiind vorba despre o artă a spectacolului, se vede, o dată în plus, cât de important e, pentru un actor, ochiul unui regizor, şi cât de puţin îşi aparţine un actor sieşi...
În aceeaşi ordine de idei, la un festival ai prilejul să vezi, foarte de aproape, actriţe cotate ca frumuseţi ale planetei, gen Ornella Mutti sau Penelope Cruz, sau Angelina Jolie, ei bine, oricare dintre ele ar putea trece total neobservată, "în civil", aparent fără nimic special!)... Aşadar, norocul unui actor ţine de regizorii cu care joacă, pentru că un actor, oricât de talentat, nu va deveni niciodată mare sub bagheta unor regizori mici.
Kristin Scott Thomas i-a invitat pe scenă pe interpreţii principali ai filmului de deschidere, "Robin Hood", numindu-i emfatic, cu un ton care plasa elogiul undeva între admiraţie şi ironie colegială: "Magica Cate Blanchett şi magnificul Russell Crowe". Tocmai văzusem filmul la proiecţia de presă şi era evident faptul că, de astă dată, nici Russell Crowe nu era magnific şi nici Cate Blanchett nu era magică.
Deşi au avut un regizor respectabil, Ridley Scott ("Dueliştii", "Thelma şi Louise", "Gladiatorul"). Cu o mână în buzunar, cu un aer pendulând între nonşalanţă şi uşoară impoliteţe, Russell Crowe a transmis un mesaj din partea regizorului, absent pentru că tocmai s-a operat la genunchi; dacă ar fi să fac o glumă proastă, aş spune că şi filmul e şchiop. E un "Robin Hood" fără Robin Hood, un fals film de aventuri şi un fals film istoric.
Există filme care transformă istoria în legendă, dar şi filme care vor să transforme legenda în istorie. Din a doua categorie face parte superproducţia lui Ridley Scott: regizorul pare interesat mai puţin de un portret al lui Robin Hood şi mai mult de un portret de epocă (violenţă, jaf, cruciade, sărăcie, regi fără cuvânt, mediocri sau malefici, ura franco-engleză etc.), dar îşi asumă, paradoxal, tocmai în ordinea adevărului istoric, o bogată serie de licenţe, inventând şi bătălii, şi debarcări care nu au avut loc niciodată!
Citește pe Antena3.ro
Pentru o dată, Russell Crowe nu pare prea credibil în rolul celui care avea să devină Robin Hood, şi nici în amorul cu Marion (o Cate Blanchett aspră şi cu multă personalitate, amintindu-ţi, fără să vrea, că rolul a fost scris iniţial pentru Kate Winslet!). Deci Robin Hood e un simplu pretext. Istoria e şi ea un pretext - pentru ce? Pentru un cinema lipsit de orice noutate, de o monumentală banalitate, dar, e adevărat, bine pus în mişcare.
O jucărie filmată şi montată trepidant, şi jucată decent de mari actori. Rămâne de văzut dacă o să-şi scoată banii.
La ceremonia inaugurală a festivalului a fost proiectat şi un montaj de clipuri ale filmelor din selecţie (inclusiv o imagine cu "odiosul şi sinistra" foarte veseli, în documentarul românesc "O autobiografie a lui Nicolae Ceauşescu") şi, pur intuitiv (pentru că nu poţi deduce logic, judecând nişte clipuri!), aş spune că vom avea o ediţie bună!
Prima proiecţie din competiţie a fost un foarte interesant film francez, "Turneul", regizat (şi jucat) de Mathieu Amalric. Un producător de televiziune a evadat din meseria sa, din familia sa, din ţara sa, din ipocrizia vieţii sale, şi acum se întoarce din America, împreună cu o trupă de cinci stripteuse felliniene, ca nişte monştri de o feminitate fascinantă, cu care face un turneu prin provincia franceză.
Trupa se cheamă Noul Burlesc, iar "ele" şi numerele lor sunt memorabile! Filmul e conceput ca o ficţiune la graniţa documentarului, ca un discurs savant discursiv, în care "una vedem, şi alta fumăm": vezi un număr "burlesc" de cabaret, cu un trup de halterofilă multicoloră făcând strip-tease şi scuturându-şi sânii, şi înţelegi câtă singurătate, câtă nebunie şi câtă frumuseţe există în toată acea urâţenie.
Filmul iradiază sentimentul că, dincolo de "ce se întîmplă", e vorba, mereu, "despre altceva": o comedie despre durerea de a trăi, iată un pariu câştigat! S-ar putea ca preşedintelui juriului, Tim Burton - un spirit liber, unul dintre cei mai originali cineaşti ai lumii la ora asta - să-i placă ciudăţenia "Turneului"... Apropo de Tim Burton, vorba unui membru al juriului: "Toţi suntem fericiţi să-l avem preşedinte"!
Ştirea importantă pentru noi e că, în secţiunea "Un Certain Regard", sunt programate, două zile la rând, cele două filme româneşti, "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, şi "Aurora" lui Cristi Puiu. Pe luni, aşadar!
