x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole “Amintiri din copilărie” – festival pentru familie

“Amintiri din copilărie” – festival pentru familie

de Maria Sârbu    |    06 Iun 2014   •   10:28
“Amintiri din copilărie” – festival pentru familie

Teatrul “Ion Creangă” (director – actorul  Lucian Ghimişi) a pus de un festival la... Muzeul Naţional al Ţăranului Român. L-a intitulat “Amintiri din copilărie”, e interactiv şi dedicat întregii familii. Evenimentul se va desfăşura în perioada 13-15 iunie şi promite “o spectaculoasă Paradă a teatrelor pentru copii”. Potrivit Teatrului “Ion Creangă”, Festivalul interactiv “Amintiri din copilărie” a fost creat din dorinţa de a aduce toată familia împreună, pentru a se bucura de poveştile captivante desfăşurate atât pe scenă – în Studioul “Horia Bernea”, care va găzdui spectacole de teatru pentru copii, cât şi în afara acesteia. Astfel în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, atelierele de creativitate şi spectacolele interactive vor provoca publicul să intre în joc, iar la Piaţa Ţărănească & Meşter(eşti)!, vor putea fi găsite diverse produse tradiţionale, pe gustul tuturor. Totodată, meşteşugarii invitaţi vor susţine demonstraţii şi ateliere dedicate celor mici. Vor fi organizate şi workshop-uri de teatru; actori îndrăgiţi vor spune poveşti chiar pe băncuţele de la Şcoala Satului, din incinta Muzeului.

La 13 şi 14 iunie, publicul din Bucureşti este invitat şi în parcurile Herăstrău, Cişmigiu şi Kiseleff la “zbenguială”, unde vor avea loc, dimineaţa şi seara, “unele dintre cele mai frumoase jocuri ale copilăriei”: “Şotron”, “Leapşa”, “Raţele şi vânătorii” sau “Ţară, ţară, vrem ostaşi”.

Prima “Paradă a teatrelor pentru copii” se va desfăşura duminică, 15 iunie, de la ora 11:00, pe Şoseaua Kiseleff. Alaiul va pleca de la Strada Docenţilor spre Piaţa Victoriei şi va fi însoţită de Fanfara Jandarmeriei Române, care va interpreta cele mai cunoscute marşuri militare.

Trupele invitate să participe la Paradă vor susţine, la finalul acesteia, demonstraţii live de dans şi percuţie. În acelaşi timp, iubitorii de muzică clasică vor putea asista la o lecţie deschisă, susţinută în aer liber, pe esplanada Muzeului, de Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”.

FESTIVALUL INTERACTIV “AMINTIRI DIN COPILĂRIE”

PROGRAM

VINERI, 13 IUNIE

10:00 - 11:00 – Atelier “Jucăria de cuvinte” – Teatrul Ion Creangă (şcoala Satului)

11:00 - 12:00 – Tur ghidat al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (activitate dedicată grupurilor organizate din unităţi de învăţământ)

11:00 - 13:00 – Activităţi creative şi recreative: pictură pe faţă, portrete şi demonstraţii de meşterit figurine din baloane (Curtea interioară a MNŢR)

14:00 - 15:00 – Tur ghidat al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (activitate dedicată grupurilor organizate din unităţi de învăţământ)

15:00 - 16:00 – Lectură interactivă de poveşti, cu Marian Râlea (Şcoala Satului)

15:00 - 18:00 – Ateliere de bricolaj şi arte decorative (curtea interioară a MNŢR)

17:00 - 18:00 – “Războiul bucatelor” – spectacol de teatru pentru copii susţinut de Teatrul Ion Creangă (Studioul Horia Bernea)

17:00 - 18:00 – Lectură interactivă de poveşti (Şcoala Satului)

18:00 - 19:00 – “Cocos” – Avanpremieră – spectacol pentru categoria de vârstă 3-6 ani, susţinut de Teatrul Ion Creangă la Biblioteca Naţională a României.

18:00 - 19:00 – “Pălăria cu poveşti” – spectacol interactiv pentru copii, susţinut de Teatrul Ion Creangă (curtea interioară a MNŢR)

19:00 - 21:00 – Activităţi creative şi recreative: pictură pe faţă, portrete şi demonstraţii de meşterit figurine din baloane (curtea interioară a MNŢR)

19:00 - 21:00 – Atelier muzical cu Rareş Varniote (curtea interioară a MNŢR)

PIAŢA ŢĂRĂNEASCĂ & MEŞTER(Eşti)!

Acces liber, de vineri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

16:00 - 18:00 – Demonstraţii susţinute de meşteşugari la standuri

JOCURILE COPILĂRIEI

09:00 - 13:00 & 16:00 - 20:00

Parcul Kiseleff – Şotron & Ţările

Parcul Cişmigiu – Elasticul & Raţele şi vanătorii

Parcul Herăstrău – Ţară, ţară, vrem ostaşi! & Leapşa

SÂMBĂTĂ, 14 IUNIE

10:00 - 11:30 – Scenete după I.L. Caragiale, susţinute de elevi de la şcoala Step by Step şi Grădiniţa Bambi (curtea interioară a MNŢR)

11:00 - 12:30 – “Cocoşelul Neascultător” – spectacol musical pentru copii, susţinut de Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” (Studioul Horia Bernea). Spectacolul este precedat de o lansare de carte pentru copii

11:00 - 13:00 – Activităţi creative şi recreative: pictură pe faţă, portrete şi demonstraţii de meşterit figurine din baloane (Curtea interioară a MNŢR)

12:00 - 13:00 – Lectură interactivă de poveşti, cu Adela Mărculescu  (Şcoala Satului)

12:00 - 14:00 – Ateliere de bricolaj şi arte decorative (curtea interioară a MNŢR)

15:00 - 16:00 – Lectură interactivă de poveşti, cu Mihai Călin  (Şcoala Satului)

15:00 - 16:00 – “Un lup, o capră şi trei iezi” – spectacol de teatru pentru copii, susţinut de Teatrul Ion Creangă (curtea interioară a MNŢR)

16:00 - 17:00 – Demonstraţii de meşterit figurine din baloane (curtea interioară a MNŢR)

17:00 - 18:00 – “Soacra cu 3 nurori” – spectacol  pentru copii,

susţinut de Opera Comică pentru Copii (curtea interioară a MNŢR)

17:00 - 18:00 – Lectură interactivă de poveşti, cu actriţa Coca Bloos (Şcoala Satului)

18:00 - 19:00 – “Pălăria cu poveşti” – spectacol interactiv pentru copii, susţinut de Teatrul Ion Creangă (curtea interioară a MNŢR)

19:00 - 21:00 – Activităţi creative şi recreative: pictură pe faţă, portrete şi demonstraţii de meşterit figurine din baloane (curtea interioară a MNŢR)

19:00 - 21:00 – Atelier muzical cu Rareş Varniote (curtea interioară a MNŢR)

PIAŢA ŢĂRĂNEASCĂ & MEŞTER(EŞTI)!

10:00 - 18:00 – Piaţa Ţărănească & Meşter(Eşti)!

11:00 - 13:00 & 16:00 - 18:00 – Demonstraţii susţinute de meşteşugari la standuri

11:00 - 18:00 – Ateliere de creaţie Meşter(Eşti)! (Pe aleea Samurcaş)

JOCURILE COPILĂRIEI

09:00 - 13:00
Parcul Kiseleff – Leapşa & Raţele şi vanătorii
Parcul Cişmigiu – Ţară, ţară, vrem ostaşi! & Ţările
Parcul Herăstrău – Elasticul & Şotron

16:00 - 20:00
Parcul Kiseleff – Şotron & Ţările

Parcul Cişmigiu – Raţele şi vanătorii & Elasticul
Parcul Herăstrău – Leapşa & Ţară, ţară, vrem ostaşi!

DUMINICĂ 15 IUNIE

11:00 - 12:00 – Parada Teatrelor pentru Copii (Şoseaua Kiseleff)

12:00 - 13:30 – Ateliere şi demonstraţii pe Şoseaua Kiseleff şi Aleea Samurcaş

Atelier “Împreună facem o poveste” – Teatrul Ion Creanga

Atelier de improvizaţie şi jocuri teatrale – Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Atelier de artă Ceramică – Dino Piccolino

Atelier de creativitate şi inteligenţă “Jocurile şi emoţiile copilăriei” – Lumea lui Momo

Atelier “Jocurile Minţii” – Saga Kid

Atelier “Saga Science” – Saga Kid

Atelier de ilustraţie de carte – Grădiniţa Bambi şi Şcoala Step by Step

Atelier de creativitate – Grădiniţa Bambi şi şcoala Step by Step

Atelier de jocuri logice şi distractive – Grădiniţa lui David

Atelier “Personaje din legume” – Grădiniţa lui David

Atelier de Teatru de păpuşi – Grădiniţa lui David

Atelier de Teatru de păpuşi – Clubul Copiilor Sector 6 Bucureşti

Atelier de Origami – A.C.T.O.R 

Demonstraţie de balet – Casa de balet

Demonstraţie de dans – Majorete

Demonstraţie de Kata  – Club Akura

11:00 - 13:00 – Eveniment lansare “Trusa pentru părinţi” (Studioul Horia Bernea)

13:00 - 13:30 – “Orchestra: o poveste muzicală” – lecţie deschisă susţinută de Orchestra Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” (Esplanada Muzeului)

13:30 - 14:30 – Atelier de percuţie pentru copii “Drum Circle” (Esplanada Muzeului)
14:00 - 15:00 – “Ziua în care a fugit somnul” – spectacol pentru copii, susţinut de “Lumea lui Momo” (Studioul Horia Bernea)

18:00 - 19:00 – “Capra cu trei iezi” – spectacol de teatru de păpuşi, susţinut de Teatrul de animaţie Ţăndărică (curtea interioară a MNŢR)

19:00 - 21:00 – Atelier muzical cu Rareş Varniote (Curtea interioară a MNŢR)

PIAŢA ŢĂRĂNEASCĂ & MEŞTER(EŞTI)!

10:00 - 18:00 – Piaţa Ţărănească & Meşter(Eşti)!

14:00 - 18:00 – Ateliere de creaţie Meşter(Eşti)!  (Aleea din spatele Cuptorului)

16:00 - 18:00 – Demonstraţii susţinute de meşteşugari la standuri

×