x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 6 decembrie 2004 : Omul zilei - Mos Nicolae

6 decembrie 2004 : Omul zilei - Mos Nicolae

05 Dec 2004   •   00:00

Generos, bland si intelegator fata de nazbatiile celor mici, dar aspru cu cei "rai si neascultatori".



Acest "purtator de nuielusa" este iubit de copii, bunici si parinti. Mos Nicolae, caci despre el este vorba, a intrat in mitologia infantila inca din Evul Mediu, ziua lui fiind un fel de bilant al faptelor bune si rele de peste an, carora Sfantul le tine contabilitatea si le rasplateste sau le pedepseste. Povesti despre mosul sfant circula aproape in toata lumea. Se cunoaste bine povestea omului sarac ale carui fete erau obligate sa se prostitueze fiindca nu aveau bani, iar tatal lor era neputincios. Atunci Sfantul Nicolae le-a aruncat pe hornul casei trei pungi cu galbeni, salvandu-le pe cele trei fete de la o soarta cumplita. In unele imagini apare purtand o scarita, pe care se urca pentru a patrunde, pe horn, in casele copiilor. Mai este reprezentat ca un mos inalt si slab, opusul lui Mos Craciun, care este rumen si rotofei. Emblema sa, nuielusa sau batul, a fost uneori legitimata ca atingerea divina a patronului celor aflati in nevoie. Pentru consecventa cu care in fiecare an face cadouri atat celor mari, cat mai ales celor mici, Jurnalul National il declara pe Mos Nicolae "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar