"Astăzi e ziua ta...": Corneliu Leu

"Destinul mi-l comentez cu calificativul «de belea». Apreciaţi şi dumneavoastră: şaisprezece ani de copilărie frumoasă şi lectură liberă, patruzeci şi ceva de ani de dictatură anostă şi marxism-leninism îndobitocitor; restul: amuzamentul nefast de a trăi printre oamenii tranziţiei, mîngîiat de amăgitoarea libertate culturală, care nu pot spune că nu mă ambiţionează", spunea apreciatul scriitor

"Destinul mi-l comentez cu calificativul «de belea». Apreciaţi şi dumneavoastră: şaisprezece ani de copilărie frumoasă şi lectură liberă, patruzeci şi ceva de ani de dictatură anostă şi marxism-leninism îndobitocitor; restul: amuzamentul nefast de a trăi printre oamenii tranziţiei, mîngîiat de amăgitoarea libertate culturală, care nu pot spune că nu mă ambiţionează", spunea apreciatul scriitor. Corneliu Leu împlineşte astăzi 76 de ani.

 
"Întîi am trăit pasiunea dihotomică către literatură şi către istorie. Apoi, aceste direcţii au fost împăcate prin faptul că, pentru a o satisface pe fiecare dintre ele, trebuie să citeşti. Să studiezi mult, să scormoneşti şi să meditezi la ce-ai aflat. După aceasta, prin verbul de care simţi că dispui, hotărăşti cum înfăţişezi altora ce ai aflat: în limbajul riguros înclinat către ştiinţă sau în cel metaforic al artei. Înclinînd spre cel din urmă, am continuat să scormonesc în documentele celui dintîi şi am trecut de la etapa în care se trag concluziile istorice la cea în care, prin sublimare şi accent filosofic, se trag cele politice. Dar morbul literaturii fiind mai puternic, acestea au prins la rîndul lor tot înfăţişare beletristică, aşa că am ajuns la o formulă de roman sui-generis care, prin documente istorice integrate în arhitectura construcţiei româneşti, comunicau un adevăr politic de existenţă, analiză sau întîmpinare a adevărurilor lumeşti întruchipate prin personaje şi acţiuni specifice literaturii. Un gen nou de roman istoric, a cărui ordine interioară, nevăzută cititorului, este secretă, dar obligatorie pentru traseele pe care şi le defineşte autorul pentru forma în care îşi toarnă metafora cărţii respective; formă care apoi, ca şi la sculptură, se distruge, lăsînd la vedere numai expresia miezului pe care ţi l-ai dorit. Pentru că romanul nu e o poveste pe care o tot spui cu talent sau o înşiruire dezlînată de fapte povestite frumos, ci e miezul unei mari construcţii care iese la lumină greu, treptat, dezvăluindu-se tot mai mult pagină cu pagină şi configurîndu-şi exact metafora de-abia după ce ai citit-o pe ultima. Aşa s-a conturat seria mea de romane istorice, a cărei recentă apariţie, romanul «Vecinul cel bun» care se traduce acum în engleză, vă mulţumesc pentru că aţi sărbătorit-o în ziarul dumneavoastră.

Desigur, am vorbit despre modul cum documentul istoric, transpus într-o literatură atentă la aspectele problematice ale existenţei, te conduce şi spre meditaţia politică. Nu mă dau înapoi de la ea; am publicat cîteva volume de eseuri cu înclinaţie politologică şi insist în adîncirea conceptului de MERITOCRAŢIE prin care, sper eu, vom reuşi să depăşim aspectele demagogice şi egoist-liberaliste ale democraţiei pe care mulţi încă nu ştiu de unde să o apuce cu toate că latră la ea (şi despre ea) precum cîinii la lună.

Bineînţeles că falsitatea declaraţiilor acestor cîini la lună mă amuză şi lor le-am dedicat rubrica mea permanentă «În gura leului», în care săptămînal (deseori chiar zilnic) le spun pe nume fără menajamente. De ce nu mai public într-un ziar anume această rubrică, după ce vreme de şaisprezece ani (cum arată şi cele două volume în care mi-am strîns «muşcăturile»), am beneficiat de azil politic ba la o publicaţie, ba la alta?... Pentru că nu vreau să fiu cenzurat. Da, există în media noastră o cenzură discretă a preferinţelor patronatului şi, întotdeauna, după cîteva luni sau cel mult un an de colaborare m-am trezit fentat pe cîte o direcţie politică, tocmai cînd eu, echidistantul, credeam că pot să trag în toate. Ultima dată, la o publicaţie care se înfiinţa jurîndu-şi independenţa atunci cînd mi-a cerut colaborarea, am dat (în mod premeditat ceva mai mare decît spaţiul ce-mi era acordat), un grupaj de înţepături scurte îndreptate în toate direcţiile politico-sociale cu putinţă. Am văzut apoi ce înţepătură nu apăruse (bine-nţeles: din motive doar de spaţiu, fiindcă scrisesem mai mult decît ne-am angajat) şi mi-am dat seama cărei direcţii politice s-ar fi dorit să-i fiu clientelar. De atunci am renunţat şi mi-am făcut rubrica mea, pe propriul meu portal-internet (www.cartesiarte.ro; http://www.cartesiarte.ro/) unde public în fiecare zi ce vreau. Nu m-am certat cu nimeni. Orice publicaţie (şi sînt multe) preia ce vrea, după preferinţele ei politice. Dar, astfel, nu mă simt cenzurat. Pe acest portal «CARTE ŞI ARTE» care-şi propune o largă deschidere culturală, un mic colţ prezintă atît consideraţii glumeţe din «Gura leului», cît şi unele grave privind Meritocraţia pentru care pledez.

Da, acum lupt spre a realiza instituirea SĂRBĂTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMĂNE fixînd-o pentru toţi românii la sfîrşit de august, cînd, deocamdată, o serbează numai basarabenii. Susţin teza că anul 1989 se aseamănă pentru români cu anul 1848, adică mişcările de emancipare s-au simţit în toate comunităţile româneşti din ţară şi din lume. Una dintre ele a fost şi cea de la Chişinău pentru impunerea limbii romîne. Amintirea ei trebuie să o serbăm cu toţii, tocmai sărbătorindu-ne limba. Sînt fericit că apelul pe care l-am lansat în acest sens are ecouri mari în importante medii şi la importante personalităţi. Din păcate, numai răspunsuri oficiale sau guvernamentale sau cum vreţi să le ziceţi ca să definim termenul de «stăpînire», nu avem. Nu ştiu dacă din dezinteres sau din omisiune, dar, împlinind astăzi 76 de ani, nici nu vreau să fiu rău spunînd mai mult."

Strădanie

"Acum lupt spre a realiza instituirea SĂRBĂTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMĂNE fixînd-o pentru toţi românii la sfîrşit de august, cînd, deocamdată, o serbează numai basarabenii. Susţin teza că anul 1989 se aseamănă pentru români cu anul 1848, adică mişcărilede emancipare s-au simţit în toate comunităţile româneşti din ţară şi din lume. Una dintre ele a fost şi cea de la Chişinău pentru impunerea limbii române. Amintirea ei trebuie să o serbăm cu toţii, tocmai sărbătorindu-ne limba. Sînt fericit că apelul pe care l-am lansat în acest sens are ecouri mari în importante medii şi la importante personalităţi"
Corneliu Leu, scriitor