Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“E bine să-ţi păstrezi modestia...”
Profesor Doctor Florea Iordăchescu, şeful Clinicii de Pediatrie din
cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie”, îşi
sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
“E bine să-ţi păstrezi modestia...”
Profesor Doctor Florea Iordăchescu, şeful Clinicii de Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie”, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. La mulţi ani!
“Am devenit student la Medicină în anul 1956, la vârsta de 17 ani. În vremea aceea, studiile liceale aveau o durata scurtă – 10 clase. Pregătirea pentru intrarea la Medicină s-a făcut din liceu, dar eram destul de necopt pentru a lua o hotărâre de unul singur; familia a fost cea care a decis (în primul rând o mătuşă după tata): “vei face Medicina, şi anume Facultatea de Pediatrie!” Şi aşa a fost!
Pasiunea pentru studiul medicinii a venit cu timpul, din anii studenţiei. Profesorii de atunci, de formaţie şi majoritatea fără egal, mi-au insuflat seriozitatea, dragostea, ataşamentul pentru profesie, pentru pacienţi. Pentru a deveni un bun medic este nevoie de cunoştinţe solide din învăţământul postliceal şi liceal. Pe aceste baze urmează studiul intens din anii de studenţie. Apoi trebuie şi să-ţi placă, să ai «chemare», să posezi ceva talent, să ai echilibru şi discernământ, să fii apropiat de bolnavi şi de familiile acestora, să înţelegi problemele lor complexe, inclusiv cele sociale/ materiale, familiale. Ce să mai vorbim despre copii: înţelegerea psihologiei şi a comportamentului acestora, apropierea faţă de necazurile şi problemele lor particulare, legate de vârstă şi de atâţia alţi factori, sunt esenţiale pentru reuşita în profesia de medic pediatru. Evident, un medic bun trebuie să studieze toată viaţa şi, pe cât posibil, să înveţe şi pe alţii. Scopul este acela de a îngriji şi de a vindeca bolnavii, de a educa pe tinerii care doresc să devină la rându-le buni specialişti în medicină, şi nu în primul rând foloase materiale; acestea vin şi ele, cu timpul, chiar dacă este foarte greu fără ele şi, pentru unii, apar prea târziu sau niciodată.
Când ai succese profesionale, ca să nu mai spun atunci când chiar ai contribuit direct şi decisiv la salvarea unei vieţi, sentimentele care te încearcă sunt greu de descris. Dar e bine să-ţi păstrezi echilibrul, modestia, să nu te crezi vreun supererou sau chiar mai mult; în fond, pentru asta ai fost pregătit!
La începutul carierei doream să devin un medic bun; nu credeam că o să am o carieră universitară deosebită. Şi acum îmi doresc la fel: să fiu şi să rămân un doctor bun, apropiat de pacienţi şi de colegi, de oameni – în general.”
