Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unul dintre cei mai importanţi istorici ai zilelor noastre, academicianul Florin Constantiniu, împlineşte astăzi 76 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Nu sunt un istoric prin vocaţie, ci prin informaţie; altfel spus, nu am avut o chemare deosebită pentru studiul trecutului istoric, ci am considerat că prin cunoaşterea lui îmi pot explica realităţile contemporane, cel puţin o parte din ele.
Punctul de plecare a fost faptul că la 12 iunie 1942 mă aflam la Ploieşti, scurt timp după primul raid american - de altminteri, eşuat - asupra oraşului (un episod puţin cunoscut şi astăzi!). Aveam 9 ani şi evenimentul mi s-a întipărit puternic, devenind de neuitat. Mai târziu am vrut să ştiu la ce am fost martor - fie şi întârziat - şi astfel am început să citesc lucrări despre al doilea război mondial.
Pe urmele lui şi prin el am intrat în bibliografia istorică şi ea m-a cucerit. Am avut şansa nesperată de a avea un magistru de mare forţă intelectuală şi de o limpezime de cristal în articularea raţionamentelor: academicianul Andrei Oţetea. A rămas până acum un model de neatins, întrucât nu am izbutit să mă ridic la nivelul lui.
Am crezut - şi cred - că istoria are o funcţie social-educativă. Trecutul fiecărui neam este o componentă a conştiinţei identitare. Suntem români, pentru că i-am încorporat în conştiinţa colectivă a naţiunii pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul, aşa cum francezii - de exemplu - i-au încorporat pe Ludovic al XIV-lea şi pe Napoleon. Am convingerea că istoricul îşi poate sluji cel mai bine neamul aplicând principiul junimist «Patriotism, în limitele adevărului».
Şi respectul pentru adevăr ne obligă să spunem şi ce calităţi au românii, dar şi ce defecte. Constat că, astăzi, românii nu mai sunt animaţi de o mare idee, un mare proiect sau un mare ideal şi că au devenit, în proporţii diferite, prizonierii unei degradante sete de câştig: clasa politică vrea vile şi maşini; omul de rând un pumn de dolari, pe care este dispus să-l câştige alergând pe meleaguri străine ca simbriaş sau mercenar.
Nu văd, în aceste condiţii, un viitor de demnitate şi lumină pentru români. Am intrat într-un anonimat al istoriei şi vom rămâne acolo încă mult timp. Am devenit un fel de Burkina Faso a Europei (cer scuze cetăţenilor acestei ţări dacă, prin comparaţia de mai sus, se simt insultaţi). Situaţia aceasta se răsfrânge şi în istoriografie.
Mi-am început cariera în anii '50, când în cercetarea istoriei româ-neşti legea o făceau Răutu şi Roller. După decenii de vicisitudini, cercul s-a închis şi am revenit la alţi Răutu şi Roller, la fel de setoşi de putere, la fel de intoleranţi, la fel de vigilenţi în materie de «corectitudine politică».
În aceste condiţii, la ziua aniversară nu pot să-mi fac decât o urare: să mă scoată soarta cât mai repede şi cât mai uşor dintr-o lume care îmi este cu totul străină."
