“Astăzi e ziua ta...”: Ion Ghinoiu

Fiecare veac de om are un fluviu al său. Profesorul Ion Ghinoiu mărturiseşte că al său a împlinit de curînd 68 de ani şi se pregăteşte de... vărsare în marea cea mare. Îi urăm “La mulţi ani!”.

Fiecare veac de om are un fluviu al său. Profesorul Ion Ghinoiu mărturiseşte că al său a împlinit de curînd 68 de ani şi se pregăteşte de... vărsare în marea cea mare. Îi urăm “La mulţi ani!”.

 
“Ziua mea de naştere este plasată la începutul toamnei, cînd românii spun că se numără bobocii. În ton cu această zicală, bobocii mei sînt apariţiile editoriale. În acest an apar volumul al III-lea «Atlasului Etnografic, Tehnica populară. Alimentaţia» şi «Mica enciclopedie a tradiţiilor. Sărbători, obiceiuri, mitologie». Va fi şi un boboc lipsă, «Cartea românească a morţilor»... pînă acum nu am avut curajul să-i dau drumul la editură pentru publicare.

M-am născut într-un mediu etnografic. Pasiunea de a-l cerceta a încolţit după terminarea Facultăţii de Geografie, din momentul angajării la Institutul de Etnografie şi Folclor «Constantin Brăiloiu». Sînt mulţumit de ceea ce mi-au prezis ursitoarele la naştere: viaţa dură în tinereţe urmată, în final, de mari satisfacţii profesionale. În condiţii grele, mi-am asumat riscul de a gîndi şi altfel cultura populară, după deviza: vrei să descoperi ceva nou în ştiinţa căreia i te-ai dedicat, trebuie să rătăceşti, adică să alegi şi alte cărări decît cele pe care au mers iluştrii tăi înaintaşi. Cînd scriu mă rog să am putere şi pricepere de a mă exprima în aşa fel, încît ceea ce voi aşterne pe hîrtie să înţeleagă şi părinţii mei, ţărani de pe Mostiştea. Ca tînăr etnograf doream să înregistrez de pe teren informaţii cît mai complete privind cultura şi civilizaţia populară, astăzi sistematizez informaţiile consemnate şi le pun la adăpost împreună cu harnicul meu colectiv de lucru prin două lucrări: Atlasul Etnografic Român şi corpusul de Documente Etnografice Româneşti. Timpul a fost dintotdeauna reperul care mi-a ordonat cu mare rigoare viaţa. Dacă ar fi să-mi compar timpul trăit cu ceva concret, aş alege fluviul ale cărui ape sînt năvalnice spre izvoare şi din ce în ce mai liniştite spre vărsare. Trecerea timpului este o minuţioasă pregătire a trecerii din existenţă, Lumea de aici, în postexistenţă, Lumea de dincolo.

Dacă aş avea posibilitatea să aleg o altă perioadă de istorie în care să-mi petrec veacul, m-aş întoarce în lumea paşnică a omului neolitic, la meşterii neîntrecuţi în prelucrarea lutului şi înclinaţi spre meditaţie, însuşire evidenţiată de statuetele din lut ars numite Gînditorul de la Hamangia (mil. 4-2 î.Hr.). Aş vrea să trăiesc clipe dinaintea marii crize spirituale care a zguduit lumea la trecerea de la Neolitic la Epocile Bronzului şi Fierului, cînd războinicii indoeuropeni au înlocuit divinitatea maternă cu cea paternă, Zeiţa-Mamă cu Zeul (Dumnezeul)-Tată, pentru a-l exila apoi de pe Pămînt, de lîngă noi, din tot şi din toate, în înaltul Cerului.”