x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Radu Bogdan

Astăzi e ziua ta: Radu Bogdan

24 Sep 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Radu Bogdan
Sursa foto: /Agerpres

Directorul cotidianului Nine O’Clock, primul cotidian de limba engleză din întreaga istorie a României, care peste numai două săptămâni va împlini 19 ani de existenţă, ca şi a săptămânalelor Bucarest Hebdo şi Sette Giorni, îşi aniversează mâine ziua de naştere. La mulţi ani!



"Gazetăria mi-a marcat întreaga existenţă"
"N-aş putea spune că împlinirile vie­ţii nu mi-au dat satisfacţie. M-am apro­piat de profesia actuală, care mi-a marcat întreaga existenţă încă din clasa a X-a de liceu. Atunci am în­ceput să colaborez la ziarul Viaţa no­uă (devenit după 1989 Viaţa li­be­ră) şi să bat drumurile fostei re­giuni Ga­laţi. Tot aşa după cum în ultimii trei ani de studenţie am cunoscut aproa­pe întreaga ţară, devenind cola­bo­ra­tor la cel mai cunoscut săp­tă­mânal pentru copii, Scînteia pionie­rului, ca­re a cedat ulterior locul revistei Cu­tezătorii. Timpul meu liber şi toa­te vacanţele le dedicam viitoarei me­serii.

Aşa se şi explică faptul că la terminarea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti am preferat să rămân la aceeaşi meserie şi nu i-am urmat pe cei 15 colegi ai mei, care au mers la cursurile postuniversitare de relaţii internaţionale, după care au intrat în diplomaţie. După 1990, toţi au devenit ambasadori, iar doi chiar şi miniştri. Eu am ales în schimb gazetăria externă, devenind comentator de politică externă la cel mai mare ziar al ţării şi, în acest fel, începând să cunosc şi lumea. De­sigur, cele mai mari satisfacţii mi le-a dat postul de corespondent al Agenţiei române de presă Agerpres în Italia, perioadă în care am avut o excelentă colaborare cu Radio România Actualităţi şi cu publicaţii precum prestigioasa revistă Lumea.

Nu pot fireşte să trec cu vederea nici experienţa cu totul ieşită din comun pe care am acumulat-o ca membru al delegaţiilor române la Conferinţele pentru securitate şi cooperare în Europa de la Madrid, cel mai mare maraton diplomatic postbelic, care a durat din septembrie 1980 până în septembrie 1983, la Conferinţa pentru securitate şi dezarmare în Europa de la Stockholm sau la primele sesiuni ale Conferinţei pentru securitate şi coope­rare în Europa de la Viena. Practic, în cei 25 de ani de gazetărie externă, am cunoscut 22 de ţări ale lumii.

Dacă din pură întâmplare, la începutul anilor '70 am ajuns cores­pondent la Roma, tot la fel din pură întâmplare, la începutul anilor '90 am lansat primul cotidian în limba engleză din întreaga istorie a României. După ce în primele luni de libertate am răspuns invitaţiei preşedintelui de atunci de a mă ocupa de primul cotidian democra­tic din România...Dimineaţa, spre sfârşitul anului am cunoscut la fostul club al lui Ceauşescu pe un important om de afaceri grec, a cărui societate se ocupa de exportul produselor petroliere şi siderurgice din România. Invitându-mă să facem ceva împreună, am creat cu câţiva din colegii mei... cotidianul Nine O'Clock.

N-aş putea spune că Nine O'Clock nu mi-a dat satisfacţii. Dimpotrivă. În calitate de director al cotidianului, în toţi aceşti ani am vi­zitat alte 50 de ţări ale lumii, fiind invitat de guverne sau ministere de externe din diferite ţări de pe toate continentele.

Explicaţia este simplă: Nine O'Clock s-a impus şi este apreciat  pentru caracterul corect şi obiectiv al relatărilor şi comentariilor sale despre realităţile de azi ale României. Este adevărat că de-a lungul tuturor acestor ani am avut un dialog permanent cu autorităţile statului, lucru care, din păcate, nu se mai întâmplă în ultimii ani. Fireşte, şi noi suferim din pricina crizei economice şi a scăderii publicităţii. Important este însă să nu ne pierdem optimismul şi să facem permanent eforturi pentru a ne adapta la condiţiile actuale.

Nu pot încheia, fireşte, aceste rânduri fără a mă gândi la viitor. Lu­crul cel mai important este, desi­gur, să fiu sănătos. Şi apoi doresc să mă ocup mai mult de băiatul meu Radu-Cristian, elev în clasa a V-a, şi de mama sa, Gabriela, fără de care n-aş fi realizat nimic din ceea ce am rea­lizat în aceşti 20 de ani de libertate."

×
Subiecte în articol: calendar