x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Ruxandra Donose

"Astazi e ziua ta..." - Ruxandra Donose

02 Sep 2005   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Ruxandra Donose

A avut succese dupa succese, capturand aclamatiile criticilor si ale publicului din marile sali de opera si de concerte ale lumii. Mezzo-soprana Ruxandra Donose, una dintre marile voci ale liricii internationale, isi sarbatoreste astazi ziua de nastere.

"Asta imi este vocatia si asta imi este chemarea"


"Primesc anul care tocmai incepe cu optimism si cu zambet, dar si hotarata sa savurez din ce in ce mai mult viata si ceea ce ea mi-a daruit. Eu traiesc intr-un ritm deosebit de cel normal, al celorlalti oameni, din cauza meseriei mele. Traiesc oarecum in viitor. Este normal pentru mine sa ma uit in agenda, sa discut in amanunt cum se vor petrece zilele in 2007, 2008. Semnand contracte, stabilind conditiile. Aproape ca anii mei trec din contract in contract. Timpul este ceva ce se scurge spre implinirea lucrurilor planificate deja cu ani in urma. Pentru mine nu trece zi cu zi, ci contract cu contract. Momentul alegerii acestei cariere a fost un moment decisiv, un moment de schimbare nu doar a carierei, ci fara indoiala a perspectivei de viata. Studiasem pianul, aveam toate sansele sa fiu o pianista. Cand am hotarat sa fac aceasta schimbare, tatal meu mi-a spus pe buna dreptate: «Nu iti alegi o alta cariera, ci iti alegi o alta viata». Dar nu ma tem. Este o viata buna, este o viata care imi place. Asta imi este vocatia si asta imi este chemarea. Cu cat inaintezi in cariera, si continuu sa am o cariera frumoasa, cu cat ma uit in jurul meu si vad cat de greu este sa ai o asemenea cariera, cu atat sunt mai constienta ca toata munca pe care am depus-o si o depun pe altarul artei cantului este un proces pe care trebuie sa-l savurez. Am satisfactia ca am cantat pe toate scenele mari ale lumii si ca voi mai canta pe ele. Am reusit sa inregistrez un set de CD-uri pentru o firma din Anglia, deci iata o confirmare a muzicii romanesti in strainatate. Un CD cu muzica romaneasca in Anglia. Reprezinta o bucurie si o satisfactie. Mi-as dori sa inregistrez si pentru Radio Romania, pentru ca ne ciocnim de multe ori de lipsa de inregistrari la noi in Romania. Cred ca nu am mai inregistrat la radio de zece ani. Asta sper ca se va schimba in curand. Am primit un sfat cand eram studenta de la Eugenia Moldoveanu. Mi-a spus: «Ruxandra, ai talent si vei face o cariera frumoasa, sa nu uiti sa faci copii». Iata ca nu am uitat si a fost un sfat bun si demn de urmat. Un alt sfat pe care l-am primit de la profesorii mei a fost acela de a invata sa spun nu in cariera. Este greu sa spui nu cand esti solicitat, cand esti dorit, cand esti cerut, cand ti se ofera. Reprezinta o arta si o stiinta si un semn de intelepciune ca sa stii sa spui nu si sa alegi ceea ce este bine pentru tine, si nu ceea ce pare a fi. Cel mai frumos cadou pe care l-am primit? Aproape ca nu-mi amintesc. Anul trecut am avut un cadou simbolic frumos, o minunata productie de Werter la Covent Garden. Mi-am sarbatorit atunci ziua foarte frumos, prin munca."

×
Subiecte în articol: calendar