x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Sergiu Nicolaescu

"Astazi e ziua ta..." - Sergiu Nicolaescu

13 Apr 2006   •   00:00
"Astazi e ziua ta..."  -  Sergiu Nicolaescu

In peste 50 de ani de munca a facut 1,4 filme pe an. Este actor, regizor si scenarist. Toate filmele sale au acelasi subinteles: dragoste, dreptate, coloana vertebrala. In fiecare rol interpretat a ramas ceva din el. Singura lui satisfactie vine de la spectatori. Sergiu Nicolaescu implineste astazi 76 de ani.

"Inca cinci ani de viata... asta imi doresc"

In peste 50 de ani de munca a facut 1,4 filme pe an. Este actor, regizor si scenarist. Toate filmele sale au acelasi subinteles: dragoste, dreptate, coloana vertebrala. In fiecare rol interpretat a ramas ceva din el. Singura lui satisfactie vine de la spectatori. Sergiu Nicolaescu implineste astazi 76 de ani.

"Desi am avut ultimii doi ani de succes, in sensul profesiei mele, unde m-am intors cu bucurie, totusi am un resentiment ciudat - faptul ca nu se implinesc niste conditii normale in cinematografia romaneasca. Eu am parasit politica si m-am intors in cinematografie cu gandul ca voi putea lucra. La ora actuala, cred si simt ca voi fi impiedicat sa lucrez. Posibil sa fie doar o impresie. Probabil s-au strans prea multe dezamagiri. Am patru proiecte diferite de film care sunt aproape gata: unu-i de actualitate, unul e cu fostul comisar si doua istorice. Cu doua dintre ele ar trebui sa intru in productie, dar, din 2004, nici un film nu mi-a mai intrat in productie. E o perioada mult prea lunga si, la varsta mea, timpul are alta valoare. Un an la mine face cat zece din viata unui tanar. Nu sunt dezamagit si nici descurajat. Voi lupta cu aceeasi putere ca pana acum. Ar trebui sa ma bucur de ziua mea de nastere, dar, pentru mine, bucuria este munca. Toata viata am muncit. Am facut 1,4 filme pe an, in peste 50 de ani de munca. Niciodata n-am simtit oboseala. Niciodata n-am avut un concediu. Niciodata n-am avut timp de mine. Mi-am sacrificat toata viata filmului, dar nu e sacrificiu, e un lucru normal pentru mine sa fac film. Prin asta traiesc, prin filmele pe care le fac. Singura mea satisfactie vine de la spectatori. De la public, dragostea mea s-a intors catre mine. Eu, cand vad un peisaj frumos, in acel moment regret ca nu am un aparat de filmat. Simt nevoia ca tot ceea ce vad si ceea ce ma bucura sa impartasesc cu ceilalti. Toate filmele mele au acelasi subinteles: dragoste, dreptate, coloana vertebrala. Toate au aceeasi substanta: dragostea mea pentru ceea ce este drept si romanesc. Fiecare rol pe care l-am jucat are ceva din mine. Totusi, dintre toate rolurile, cred ca cel mai complet rol realizat de mine este Mircea. La un moment dat s-a hotarat sa joc rolul lui Mihai. In ultima clipa m-am dus, m-am ras si am venit la Casa Scanteii la Ioan Brad si am spus: «Daca vreti Mihai Viteazul, acesta este Amza Pellea, daca ma vreti pe mine regizor, va stau la dispozitie, dar numai in aceste conditii!». Toate filmarile de iarna si chiar in timpul filmului, de multe ori, in unele situatii calare, sunt eu.

Amza Pellea este cel mai indragit si cel mai complet actor roman. Era la fel de bun si in comedie, si in drama. Trecea de la comedie la drama cu cea mai mare usurinta. Este cel mai bun actor pe care eu l-am intalnit. «Mihai Viteazul» este filmul meu preferat. Este cel mai important film romanesc. A fost cumparat de Columbia si difuzat in lumea intreaga. Nu cred ca mai exista o perioada importanta din istoria Romaniei pe care sa n-o fi atins in filmele mele. Am facut voievozii cei mai importanti, care au realizat Unirea, am facut 1918, despre primul razboi mondial... Mai sunt lucruri care trebuie facute, iar eu simt nevoia sa le fac. "

DETERMINARE
"Din 2004, nici un film nu mi-a mai intrat in productie. E o perioada mult prea lunga si, la varsta mea, timpul are alta valoare... Nu sunt dezamagit si nici descurajat. Voi lupta cu aceeasi putere ca pana acum."

PASIUNE
"Mi-am sacrificat toata viata filmului, dar nu e sacrificiu, e un lucru normal pentru mine sa fac film. Prin asta traiesc, prin filmele pe care le fac." - Sergiu Nicolaescu, actor, regizor, scenarist
×
Subiecte în articol: calendar