x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Stela Popescu

"Astazi e ziua ta..." - Stela Popescu

20 Dec 2004   •   00:00

21 decembrie 2004
Se numara printre marii actori ai scenei romanesti. Zeci de ani, prezenta ei carismatica pe scenele de teatru, pe pelicula sau in emisiuni tv a fascinat intotdeauna publicul. Actrita Stela Popescu implineste astazi 69 de ani.
21 decembrie 2004

"Am avut sansa ca Dumnezeu sa ma iubeasca"

Click pentru a mari imaginea
"Nu as vrea sa insemne mare lucru implinirea a inca unui an, totusi nu am tristetea inaintarii in varsta; m-a ferit Dumnezeu de asta si probabil ca profesia pe care o facem noi ne da o putere si un curaj extraordinar, dar si o speranta. Este incurajator in acelasi timp si faptul ca sunt prezenta tot timpul, ca sunt chemata peste tot; ma face sa uit ca anii trec si ca intru cu pasul inainte si cu dreptul in 70, 69 de ani, de fapt, care se vor sfarsi cu 70. Niciodata in viata nu mi-am serbat ziua de nastere, banuiesc pentru ca este foarte aproape de marile Sarbatori si atunci nu are parca nici un chichirez; ar fi fost probabil o dovada de trufie sa-mi tin eu mare tambalau mare inainte cu doua zile de Craciun. O singura data sotul meu s-a amuzat, pe 21 decembrie ’89, cand mi-a spus: "Bine, ma, Stela, dar nu ma asteptam sa-ti sarbatoresti in halul asta ziua, nu crezi ca e cam mult?". Mama mea nu m-a serbat niciodata, nu a facut zaiafet, cum spuneam noi. Sigur ca primeam o rochita frumoasa pe care mi-o cosea mama.

M-am nascut intr-o perioada foarte grea si atunci sarbatorile nu erau pastrate cu atata sfintenie si nu se produceau cu atata fast. Oamenii azi, chiar cei foarte saraci, gasesc solutia ca sa se sarbatoreasca. Oamenii au, in general, o pornire nesanatoasa, negativa, se grabesc spre sfarsitul zilei, spre sfarsitul anului si nu realizeaza concret ca nu fac altceva decat sa-si grabeas-ca inaintarea in varsta, dar, din pacate, noi ne dam prea tarziu seama de asta. Si eu eram foarte grabita cand eram tanara, si acum fac enorm de multe lucruri, dar la sfarsitul zilei as mai vrea sa mai fac o multime de lucruri pentru ca am inceput sa simt ca vremea trece si ca mi-a mai ramas mai putin timp pentru ceea ce as vrea sa mai fac. Si mai am forta sa mai fac inca foarte multe lucruri. Daca maine nu as mai face teatru sau televiziune, as gasi inca ceva de facut. Nu sunt omul planurilor, eu las viata sa curga de la sine. Nici macar nu am avut ambitie, am avut sansa ca Dumnezeu sa ma iubeasca, mi-a construit planuri pe care eu le-am urmat fara sa trag cu dintii pentru o treaba. De ziua mea, imi doresc sa fiu sanatoasa, pentru tineri pare batraneasca si prafuita aceasta dorinta, dar nici nu stiti ce important e. Nimic nu se realizeaza in viata daca nu esti sanatos. Dupa aceea trebuie sa fii harnic, inventiv, sa te straduiesti, sa te gandesti la tine, la cei din jur, trebuie sa gasesti solutii. Daca nu esti sanatos, vei ramane cu obsesia bolii si nu vei face nimic. Sunt multe de facut in viata asta frumoasa si eu cred ca trebuie sa ne concentram atentia pe lucrurile bune si frumoase. Cum sunt eu? Pai sunt putin zbanghie, sunt un om cuminte si serios, niciodata nu am socat prin anumite actiuni, sunt harnica, disciplinata, sunt mancacioasa, pofticioasa, am si defecte, am si calitati. Ceea ce mi se pare cel mai important este ca am reusit sa fiu un om optimist si ca am reusit sa-i iubesc pe cei din jurul meu."

×
Subiecte în articol: calendar