x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 1 august 2006

Marti 1 august 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    01 Aug 2006   •   00:00

Este ziua 213 a anului
Au mai ramas 152 de zile

Ziua tanchistilor
Ziua veteranilor de razboi


SARBATOARE CRESTINA
In ziua de "Scoaterea Sfintei Cruci" la Constantinopol era obiceiul de a scoate Lemnul Sfant al Cinstitei Cruci din Palatul Imperial in procesiune pana la Catedrala Sfanta Sofia. Participa o multime de preoti si diaconi, care o tamaiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fantana cu un baptisteriu, unde se facea binecuvantarea apei, pentru ca apoi Sfanta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitori.

CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 Mucenici Macabei; inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Alfons Maria de Liguori
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Scoaterea Sf. Cruci; cei 7 prunci Macabei; Sf. Alfons Maria de Liguori; inceputul Postului Sf. Marii
  • PROVERBUL ZILEI
    "De la cel ce n-are, nici Dumnezeu nu cere"

    Leu (23 iulie - 22 august)
    SOARELE
  • Rasare la 6:02
  • Apune la 20:41


    .

    .

  • LUNA
  • Rasare la 13:13
  • Apune la 23:31

  • Primul patrar (Luna in crestere) - 2 august
  • Luna plina - 9 august
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 16 august
  • Luna noua - 23 august
  • S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1881 - Apare lunar la Cernauti, Aurora roman (pana in 15 decembrie 1882; ianuarie-august 1884), organ beletristico-literar al Societatii pentru cultura si literatura romana din Bucovina;
  • 1936 - Decret-lege care acorda drepturi de monopol intreprinderilor ce se creeaza cu scopul de a fabrica marfuri noi;
  • 1943 - Mare atac aerian american asupra zonei petrolifere Ploiesti si Campina, executat cu 177 de bombardiere, cu baza in Libia (parcurgand 3.700 de kilometri fara escala), cu rezultate limitate (desi a produs unele pagube rafinariilor din Valea Prahovei, productia de benzina nu a fost afectata in mod hotarator). In urma raidului au murit 120 de persoane, iar 335 au fost ranite. Din 162 de avioane care au ajuns in zona petrolifera, 41 au fost doborate de artileria antiaeriana romana si germana, 88 s-au inapoiat la baza, din care 55 cu avarii; 147 de aviatori morti in actiune, iar 116 au fost luati prizonieri.
  • In lume
  • 1498 - Christopher Columb devine primul european care viziteaza Venezuela;
  • 1774 - Elementul Oxigen este descoperit de Carl Wilhelm si Joseph Priestley.
  • NASCUTI LA 1 august
  • 1936 - Yves Saint Laurent, designer de moda francez;
  • 1945 - Tudor Gheorghe, actor si interpret de folclor.
  • CLICK ISTORIC
    La 1 august 1975 a fost semnat, la Helsinki, Actul Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (denumirea initiala a actualei Organizatii pentru Securitate si Cooperare in Europa) de inalti reprezentanti ai 35 de state europene, SUA si Canada, la incheierea Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, deschisa la 3 iulie 1973. Documentul subliniaza ca obiectivul statelor participante la CSCE este acela de "a asigura conditii in care popoarele lor sa poata trai in pace veritabila si trainica, la adapost de orice amenintare sau atingere a securitatii lor". Actul final de la Helsinki este celebru pentru decalogul de principii care trebuie sa guverneze relatiile intre tarile Europei si este stucturat pe urmatoarele capitole: 1. Probleme privind securitatea, care cuprinde cele zece principii si unele prevederi pentru aplicarea lor, precum si unele masuri de edificare a increderii; 2. Cooperarea in domeniile economiei, stiintei si tehnicii si mediului inconjurator; 3. Cooperarea in domeniul umanitar si in alte domenii; 4. Urmarile Conferintei. La 9 iulie 2000, Adunarea Parlamentara a OSCE, ale carei lucrari s-au desfasurat la Bucuresti, a adoptat Rezolutia privind sarbatorirea a 25 de ani de la semnarea Actului Final de la Helsinki. In document se subliniaza ca toate statele membre ale organizatiei s-au obligat sa respecte drepturile omului si libertatile fundamentale.

    Credinte populare, traditii, semne
    Ziua de 1 august este inchinata Sfantului Mucenic Macabei, care ar fi fost prins si ars de pagani intr-un cuptor incins de flacari. In ziua de Macavei, oamenii stropeau cu agheasma gradinile si livezile, sfinteau la biserica spice de grau, le scuturau in podul palmelor si amestecau boabele cu samanta care urma s-o semene toamna, scoteau mierea de la stupii de albine (stiubeie, cosnite) pentru a fi folosita in practicile de medicina populara si culegeau diferite plante de leac (Oltenia). Poporul numea aceasta zi Macavei sau Impuiatul (imperecherea) ursilor. La latitudinea geografica a Romaniei ursii se imperecheaza la sfarsitul verii si inceputul toamnei, perioada cand aduc pagube insemnate turmelor de oi, livezilor si prisacilor. Acest timp este marcat in Calendarul popular de ziua de 1 august. Prin Tara Hategului ursului i se punea o ofranda in cale, de obicei o pulpa de vitel, si i se spunea cu voce tare: " - Na, Ursule!". Mos Martin, important zeu al Panteonului carpatic, mai este sarbatorit la Martinii de Iarna (1-3 februarie), la Ziua Ursului (2 februarie) si in Sambata Ursului (o saptamana inainte de Mosii de Florii). In traditiile populare, ursul este mai degraba folositor decat daunator: influenteaza in bine Ursitoarele la nasterea copilului; pruncii unsi cu untura lui cresc voinici si sanatosi; copilul bolnav de "sperietoare" se vindeca daca se afuma cu par de urs; barbatii "calcati de urs" primavara nu-i mai durea spatele peste vara. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar