x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Marti 29 august 2006

Marti 29 august 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    29 Aug 2006   •   00:00

Este ziua 241 a anului
Au mai ramas 124 de zile

SOARELE
  • Rasare la 6:36
  • Apune la 19:59

    LUNA
  • Rasare la 12:10
  • Apune la 22:00
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 1 septembrie
  • Luna plina - 7 septembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 14 septembrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi, crestinii praznuiesc Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. In vremea cand Ioan propovaduia tuturor pocainta si vestea ca "Vine Cel mai tare decat mine, in urma mea", stapanea in Galileea Irod Antipa, fiul celui care taiase toti copiii in vremea nasterii lui Hristos. La ziua de nastere a lui Irod, Salomeea a dansat plina de senzualitate, iar dansul ei i-a placut atat de mult lui Irod, incat acesta i-a promis implinirea oricarei dorinte. Salomeea a cerut, la sfatul mamei ei, capul Sfantului Ioan. Irod a indeplinit cererea. Salomeea si-a gasit sfarsitul intr-un mod tragic. Trecand peste un rau inghetat, a cazut in apa pana la gat si, dupa un timp, gheata i l-a retezat.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Taierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezatorul; Cuv. Teodora (Post)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Martiriul Sf. Ioan Botezatorul
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul; Post si Ajun
  • PROVERBUL ZILEI
    "Ban la ban trage"


    Fecioara (23 august - 22 septembrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1530 - Lupta de la Viisoara (judetul Olt), in urma careia Moise Voda este infrant si ucis de Vlad; alaturi de domn este ucis si cumnatul sau, Barbu Craiovescu, iar Stefan Mailat e luat prizonier. In timpul domniei lui Vlad Inecatul, in Tara Romaneasca se ascut divergentele din cadrul familiei Craiovestilor, astfel ca autoritatea politica a acestor mari boieri olteni decade;
  • 1936 - Are loc o remaniere a guvernului, in urma careia Nicolae Titulescu este inlaturat de la conducerea Ministerului Afacerilor Straine. Eliminarea din guvern a lui N. Titulescu a fost determinata de ostilitatea regelui, divergentele din sanul guvernului, nemultumirea Poloniei, aliata Romaniei, fata de politica lui Titulescu, de apropiere a Romaniei de URSS si de noul context geostrategic european, creat de remilitarizarea Renaniei, care a compromis politica de securitate colectiva, promovata de N. Titulescu. Victor Antonescu este noul ministru de Externe.
  • In lume
  • 1261 - Urban IV devine papa, ultimul care ajunge papa fara sa fi fost mai intai Cardinal.
  • NASCUTI LA 29 august
  • 1939 - Joel Schumacher, regizor american;
  • 1958 - Michael Jackson, cantaret american.
  • CLICK ISTORIC
    La 29 august 1945 a murit regretatul actor Constantin Tanase. Personalitate de prima marime a scenei romanesti, numele sau devine sinonim, in perioada interbelica, cu teatrul de revista. De-a lungul unei cariere de succes, devine, gratie tipului de personaj popular si a repertoriului sau constituit din pamflete sociale pline de verva, un actor de o enorma popularitate. Lanseaza prin companiile "Carabus" si "Savoy" genul revistei muzicale, cu montari stralucitoare, pline de fast, care vor avea o mare priza la public. Aceste spectacole muzicale, bazate pe subiecte comice de cele mai multe ori facile, simple pretexte, ii vor oferi prilej acestui mare actor sa-si sustina cupletele sale celebre, in fapt sarje caustice la adresa oficialitatilor, vadind inteligenta scenica dublata de constiinta civica. In buna traditie a marilor actori de comedie, creeaza un tip de personaj, acela al cetateanului simplu, umil si necajit, mereu in contradictie cu birocratia aparatului de stat. In afara numeroaselor productii teatrale, cocheteaza si cu cinematograful, atat ca actor, cat si ca regizor, in cele cateva filme care il au drept protagonist aducand propriul sau personaj. Astazi, la teatrul bucurestean care ii poarta numele, se duce mai departe mostenirea artistica lasata de Tanase, aceea a actorului de revista cu repertoriu de cuplete cu tema sociala.

    Credinte populare, traditii, semne
    Unitatea de masurat timpul, egala cu numarul noptilor scurse intre doua faze consecutive ale astrului lunar se numeste saptamana. Vechile calendare lunare aveau timpul organizat pe luni lunare, care incepeau la aparitia pe cer a Lunii Noi, si pe saptamani de sapte zile. Intr-un an solar de 365 de zile sunt 13 luni lunare sau lunatii si 52 de saptamani sau faze lunare. Zilele saptamanii poarta numele astrilor vizibili cu ochiul liber de pe Pamant: Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus si Saturn. Local, saptamanile dedicate unor naprasnice reprezentari mitice (Caii lui Santoader, Filipii, Rusaliile) au opt zile, iar cei mai importanti colaci rituali, sacrificati la Mucenici, redau cifra opt. Multa vreme, romanii nu au cunoscut saptamana de sapte zile. Ei aveau un ciclu de opt zile numit nundinae, iar zilele erau notate cu litere de la A la H. Orice sfarsit de perioada calendaristica (zi, saptamana, luna, anotimp, an) avea un caracter nefast. Ritualul sfarsitului si inceputului de saptamana cuprinde trei zile: sambata, al carei caracter nefast era evidentiat de cele trei ceasuri rele, duminica, zi care celebra victoria binelui asupra fortelor malefice acumulate in saptamana anterioara, si lunea, care marca inceputul saptamanii sub auspiciile cele mai favorabile activitatilor umane. Timpul saptamanal nascut duminica se implineste joia, dupa care imbatraneste, conditie obligatorie pentru renasterea lui saptamanala. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar