x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Dan Hatmanu

Omul zilei - Dan Hatmanu

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    01 Noi 2006   •   00:00
Omul zilei - Dan Hatmanu

Pictor
Varsta: 80 de ani

Cu prilejul implinirii a 80 de ani de viata, maestrul Dan Hatmanu a primit Diploma de Excelenta pentru intreaga activitate, titlul de Cetatean de onoare al judetului Iasi si o placheta omagiala din partea reprezentantilor administratiei locale si judetene. Pictorul a declarat celor prezenti la sedinta festiva organizata in Sala mare a primariei ca se simte "dator" ca in curand sa doneze Iasiului o galerie de arta in care sa fie expuse creatiile sale. De asemenea, la ceremonia de marti, maestrul Hatmanu a recompensat cel mai bun student din anul intai al Universitatii de Arte din Iasi, Sectia arte vizuale, cu o bursa anuala. Pentru contributia sa la dezvoltarea culturala a Iasiului, oras care se regaseste in majoritatea picturilor sale, Jurnalul National il declara pe Dan Hatmanu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar