x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sambata 11 noiembrie 2006

Sambata 11 noiembrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    11 Noi 2006   •   00:00

Ziua cercetasului (maine)
Este ziua 315 a anului
Au mai ramas 50 de zile

Ziua cercetasului (maine)
Este ziua 315 a anului
Au mai ramas 50 de zile

SOARELE
  • Rasare la 6:58
  • Apune la 17:03

    LUNA
  • Rasare la 0:29
  • Apune la 15:47
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 12 noiembrie
  • Luna noua - 20 noiembrie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 28 noiembrie
  • Luna plina - 5 decembrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi este pomenit Sfantul Mucenic Victor. Acesta a trait pe vremea lui Antonin, imparatul romanilor, si a lui Sevastian, guvernatorul Italiei. A fost silit sa se lepede de Hristos, dar el nu a vrut sa se supuna. De aceea l-au chinuit si, ramanand nevatamat, prin puterea lui Dumnezeu a fost despuiat de piele. Atunci si-a dat sufletul in mainile Domnului.

    Rugaciune pentru parinti
    Dumnezeule al bunatatii, care mi-ai dat parinti, prin care am avut parte de binecuvantarile Tale. Iti multumesc Tie pentru viata pe care mi-ai dat-o prin ei si pentru ca le-ai dat putinta sa aiba grija de mine. Ma rog Tie, cu smerenie, pentru sanatatea si pacea lor. Indelung rabdatorule Dumnezeule, primeste multumirile mele pentru binecuvantarile date parintilor mei. Atotputernicule, ai mila de ei in continuare si iarta-le pacatele. In bunatatea Ta, rasplateste-i pentru grija si dragostea care mi-au aratat; apara-i de toate necazurile si intristarile si da-le lor viata lunga si fericita. Binecuvanteaza-ne, Doamne, ca sa facem numai ceea ce este bineplacut in fata Ta, si impreuna sa slavim numele Tau, in toate zilele noastre. Amin!

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Mucenita Mina; Sf. Mucenic Victor; Sf. Mucenic Vichentie, diacon la Zaragoza; Sf. Mucenita Stefanida; Cuv. Teodor Studitul; Sf. Martin, episcop de Tours (astazi);
  • Duminica a 25-a dupa Rusalii; Sf. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Cuv. Nil Pustnicul (maine)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Martin din Tours, episcop (astazi);
  • Sf. Iosafat, mucenic; Cristian UP (maine)
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Mina, mucenita; Sf. Victor, Vichentie si Stefanida, mucenici; Sf. Teodor Studitul, calugar (astazi);
  • Duminica a 25-a dupa Rusalii; Sf. Ioan Milostivul, episcop; Sf. Nil Sinaitul, calugar; Sf. Iozofat, mucenic (maine)
  • PROVERBUL ZILEI
    "E ca o punga"

    "Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti

    Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
    Sambata, 11 noiembrie
  • 1467 - Armata condusa de regele Ungariei pleaca din Brasov spre Moldova. Dupa luptele care au loc la trecerea prin Pasul Oituz, atacatorii ocupa, prada si ard Targul Trotus (19 nov.) si inainteaza pe Valea Siretului, ocupand Bacaul, Romanul (29 nov.-7 dec.).
    Duminica, 12 noiembrie
  • 1615 - Lupta de la Tatareni, in apropiere de Iasi. Cu ajutorul nobililor poloni, Alexandru Movila il infrange pe Stefan Tomsa al II-lea si devine domn al Moldovei.
  • In lume
    Sambata, 11 noiembrie
  • 1526 - Ioan Zápolya este incoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár (Alba Regala), iar Ferdinand I de Habsburg este ales rege al Ungariei la Pozsony (Bratislava) (16 dec.). Intre cei doi incepe un indelungat conflict.
    Duminica, 12 noiembrie
  • 1990 - Este publicata propunerea lui Tim Berners-Lee, care a dus la dezvoltarea World Wide Webului.
  • Nascuti la 11 noiembrie
  • 1748 - Regele Carol al IV-lea al Spaniei (m. 1819);
  • 1933 - Stefan Banica, actor (m. 1995).
    Nascuti la 12 noiembrie
  • 1862 - Vasile Goldis, om politic (m. 1934);
  • 1929 - Grace Kelly, printesa Grace de Monaco, actrita (m. 1982).
  • CLICK ISTORIC
    Astazi se implinesc 11 ani de la moartea presedintelui PNTCD Corneliu Coposu. S-a nascut in comuna Bobota, judetul Salaj. A fost jurist, avocat, asistent universitar, ziarist si presedinte al Tineretului National Taranesc si al Tineretului Democrat. Arestat in 1947, este condamnat la munca silnica pe viata. I se confisca averea si e trimis in puscarie cu regim de exterminare. Dupa eliberarea din inchisoare a continuat in clandestinitate sa desfasoare o activitate politica in spiritul ideilor nationale taraniste. In 1994 a plecat in Germania pentru tratamentul unei boli de plamani. Intors la Bucuresti, si-a reluat activitatea in fruntea partidului pe care l-a condus.

    Credinte populare, traditii, semne
    Ziua din Calendarul popular dedicata personajului doveditor al raufacatorilor, Mina, care a preluat din Calendarul ortodox numele si data de celebrare ale Sfantului Mucenic Mina (11 nov.) este numita, prin Moldova, Ziua Talharilor. Dintre practicile magice efectuate pentru aflarea adevarului in perioada 11 noiembrie (Mina) - 25 decembrie (Craciun) despre hoti, ucigasi si facatorii de rele, se aprindeau lumanarile, intentionat gresit, la capetele care se lipesc de sfesnic. Procedand asa, se credea ca schimba dusmanilor gandurile, intorc afectiunea flacailor doriti de fete. In aceasta zi se plateau sarindare si acatiste pentru maritis, pentru implinirea blestemelor si aflarea unor taine. Filipii de Toamna, naprasnice personificari ale lupilor, sunt o haita divina a carei capetenie, Filipul cel Mare este sarbatorit la Ovidenie (21 nov.) sau la Santandrei (30 nov.). La incheierea perioadei de gestatie a lupilor, la Circovii de Iarna (16-18 ian.), crescatorii de animale sarbatoreau o alta divinitate a acestora, Sanpetru de Iarna (16 ian.). In noptile de Filipi se credea ca lupoaicele cautau cu inversunare taciuni aprinsi. Cele care nu reuseau sa manance foc, simbol universal al masculinitatii si virilitatii, ramaneau sterpe un an de zile. De aceea, pentru a nu se impuia peste masura, femeile nu scoteau in zilele de Filipi cenusa din casa si nu imprumutau vecinelor foc.
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar noiembrie