x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur

de Luminita Ciobanu    |    29 Ian 2012   •   21:00
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur

Cei trei mari ierarhi ai bisericii crestine, Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur, sunt praznuiti astazi laolalta. Sarbatoarea a fost inclusa in calendar pentru a se pune punct disputei existente intre comunitatile crestine pe tema: care este cel mai mare teolog dintre cei trei ierarhi? In timpul anului bisericesc, cei trei Sfinti Parinti au mai multe zile de praznuire: Sf. Ioan Gura de Aur este pomenit si la 13 noiembrie apoi la 27 ianuarie, cand sfintele sale moaste au fost duse in cetatea Constantinopolului, in timp ce Grigorie (Teologul) este praznuit la 25 ianuarie si Vasile cel Mare – la 1 ianuarie. Dupa cum aflam din volumul "Vietile sfintilor de peste tot anul", "Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere intre oamenii cei mai de cinste si mai imbunatatiti. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicand ca este inalt la cuvant. (…) altii inaltau pe acest dumnezeiesc Ioan Gura de Aur, zicand ca este mai omeneasca invatatura lui si ca indreapta pe toti, si-i indupleca spre pocainta prin dulceata graiului sau. (…) Altii inclinau spre dumnezeiescul Grigorie, ca adica el ar fi intrecut pe toti, (…) prin inaltimea, frumusetea si cuviinta cuvantarilor si scrierilor lui. (…)". Din acest motiv, se ajunsese ca lumea sa se divizeze: unii se numeau ioanieni, altii vasilieni si altii grigorieni. Disputa s-a incheiat dupa ce arhiereului Ioan, care pastorea cetatea Evhaitenilor, i s-au aratat cei trei ierarhi, intai pe rand apoi impreuna, indemnandu-l sa puna capat acestor neintelegeri. "Atunci, sfintii graira intr-un glas catre dansul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem si nici o impotrivire sau vrajba nu este intre noi. Ci fiecare la timpul sau, indemnati fiind de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi, unul intai si altul al doilea si, de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, scoala-te de porunceste celor ce se privesc sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra a fost aceasta, si cat am fost vii si dupa ce am raposat, ca sa impacam si sa aducem lumea la unire. Impreuneaza-ne intr-o singura zi si ne praznuieste cu buna-cuviinta", astfel i-au grait arhiereului Ioan Evhaitul, dupa cum se arata in Sinaxar.

Cei trei Sfinti Parinti au fost luminatori ai crestinatatii, mari dascali ai lumii care au lasat importante scrieri, au imbogatit sfintele slujbe. Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur au alcatuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alaturandu-se Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, atribuita Sfantului Grigorie Dialogul), dar si alte importante cuvinte de invatatura. Sfantul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrari insemnate insa vestite sunt cele cinci cuvantari teologice, in care lamureste taina adanca a Sfintei Treimi.

In aceasta zi, in calendarul popular regasim Trisfetitele (Trisfetitile), zi de sarbatoare in care, sub amenintarea feluritelor betesuguri, lucrul in casa era stict interzis femeilor. Antoaneta Olteanu spune in volumul "Calendarele poporului roman" ca "Tri sviatiteli, Cei Trei Sfinti Ierarhi luminatori, sunt inlocuiti de trei personaje femini­ne, uneori de… trei fetite care, pornind de la interdictiile im­puse de sarbatoare, isi construiesc propria imagine". Fie ca sunt prezentate ca mironosite, fie ca simple fete despre care se spune ca, pe vremea cand Dumnezeu umbla pe pa­­mant, i-au dat apa, in imaginarul popular Trisfetitele ii pedepsesc pe cei care nu respecta sarbatoarea, ologin­du-i, luandu-le vederea si mintile. Se spune de asemenea ca, in aceasta zi, graul neincoltit toamna rasare sub zapada.

×
Subiecte în articol: trei ierarhi