x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 24 martie 2005

Vineri 24 martie 2005

24 Mar 2006   •   00:00

Este ziua 83 a anului
Au mai ramas 282 de zile

PROVERBUL ZILEI
"A scoate castanele din foc cu mana altuia"
- a se folosi de ajutorul altuia pentru a face ceva primejdios in folosul sau.

SOARELE
  • Rasare la 6:12
  • Apune la 18:33


    .

    .

  • LUNA
  • Rasare la 3:39
  • Apune la 12:02

  • Luna noua - 29 martie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 5 aprilie
  • Luna plina - 13 aprilie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 21 aprilie
  • Zodia Berbec (21 martie - 20 aprilie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Inaintepraznuirea Bunei Vestiri. Cuv. Zaharia; Sf. Artemon, episcopul Seleuciei
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Ecaterina a Suediei, calugarita; Romulus
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Preserbarea Bunei Vestiri. Sf. Zaharia, calugar. Liturghia Inaintesfintitelor
  • SARBATOARE CRESTINA
    Este a 19-a zi a Postului Pastilor, au mai ramas 29 de zile
    Crestinii ortodocsi sarbatoresc astazi Inaintepraznuirea Bunei Vestiri. Tot in aceasta zi, Biserica Ortodoxa aduce praznuire Sfantului Artemon, episcopul Seleuciei, din Pisidia. Cand Sf. Apostol Pavel a ajuns in Seleucia, o zona muntoasa din Asia Mica, a ramas placut surprins de faptele pe care le savarsea Artemon. Sf. Apostol Pavel l-a hirotonisit episcop al acestei comunitati crestine. Sf. Artemon, povatuind turma sa in chip frumos si placut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toti cei care se gaseau in nevoi liman de izbavire.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1714 - In urma conflictului dintre Constantin Brancoveanu si boierii Cantacuzini, domnul reclamat la Poarta este mazilit. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Stefan, capata domnia;
  • 1879 - Printul Basarab Brancoveanu, in misiune speciala la Stockholm, este primit in audienta de regele Suediei si Norvegiei, Oskar II, caruia ii notifica independenta Romaniei;
  • 1890 - Partidul Liberal-Democrat se uneste cu Partidul National-Liberal; se alege un nou Comitet Executiv, format la paritate din fostii disidenti si vechii liberali. Se pune capat rivalitatii politice dintre cei doi frati: Dumitru si Ion C. Bratianu;
  • 1965 - Functia de presedinte al Consiliului de Stat al Romaniei a revenit lui Chivu Stoica in urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

    In lume
  • 1603 - Moare Regina Elisabeta I a Angliei; a facut parte din dinastia Tudor (n. 1533);
  • 1882 - Robert Koch, medic si microbiolog german, a anuntat descoperirea bacilului tuberculozei;
  • 1973 - Trupa rock Pink Floyd lanseaza albumul Dark Side of the Moon.
  • NASCUTI LA 24 martie
  • 1925 - Dinu Ianculescu, poet si actor. Stabilit din 1985 in Germania;
  • 1931 - Constantin Dragusin, compozitor, muzicolog, dirijor;
  • 1951 - Tommy Hilfiger, creator de moda.
  • CALENDAR DE POST
    Saptamana 20-26 martie
  • 20 L Cuv. Mucenici ucisi in Manastirea Sf. Sava cel Sfintit; Cuv. Nichita Marturisitorul
  • 21 M Cuv. Iacob, Ep. si Marturisitorul; Sf. Toma si Serapion
  • 22 M Sf. Cuv. Mucenic Vasile, preotul din Ancira; Sf. Drosida, fiica imparatului Traian
  • 23 J Cuv. Mucenic Nicon si cei 199 de ucenici ai sai
  • 24 V Inaintepraznuirea Bunei Vestiri. Cuv. Zaharia; Sf. Artemon episcopul
  • 25 S (†) Buna Vestire. (Pomenirea mortilor. Dezlegare la peste)
  • 26 D Soborul Arhanghelului Gavriil; Sf.Mc. Montanus preotul si sotia sa, Maxima; Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) (dezlegare la vin si la untdelemn)
  • Credinte populare, traditii, semne
    Cu prilejul gatirii mortului si asezarii lui pe directia de plecare, de la rasarit la apus, i se da obolul, moneda cu ajutorul careia va plati vamile. Pentru a nu-l pierde, banul este adesea bagat in gura sau intre degete, gaurit si legat cu ata de degetul mic, pus in ceara si asezat in podul palmei, intepenit in crapatura toiagului (batului) asezat langa el in sicriu. De multe ori, banii pentru vami sunt bagati prin buzunare sau legati in batista, pusi in sicriu, aruncati peste mort la odihnele facute pe drumul cimitirului sau in groapa. Grija ca nu cumva calatorul sa plece fara bani este dublata de preocuparea ca acesta sa nu-i piarda pe drumul anevoios si plin de primejdii. In unele cantece funerare din cartea romaneasca a mortilor, defunctul este sfatuit sa se opreasca intr-un balciulet pentru a cumpara, cu banul legat de deget, daruri pentru vamesi. Vamesii sunt reprezentari mitice binevoitoare care ies inaintea sufletului pentru a-l vamui si a-i arata calea cea buna spre Rai. Acestia pot fi trei unchiasi batrani: "Inainte sa mergi/ Si seama sa iei/ Ca ti-or mai iesi/ Trei unchesi batrani;/ De mana te-or lua/ La vama te-or duce./ Mana in san sa-ti bagi/ Si lor sa le scoti/ Trei marhame negre/ Si sa-i daruiesti,/ Vama sa-ti platesti". Dar, vamile pazite de vamesi sunt praguri intermediare intre lumea de aici si lumea de dincolo. La vama cea mare de la intrarea in Rai apare, de obicei, moartea care imparte mortii la dreapta si vii la stanga, ii scrie pe hartie, ii duce "in mijloc de Rai/ C-acolo-i de trai". (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar