x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 4 decembrie 2009

Vineri 4 decembrie 2009

04 Dec 2009   •   00:00

● Este ziua 338 a anului ● Au mai rămas 27 de zile ● Este a 20-a zi a Postului Crăciunului ● Au mai rămas 20 de zile

SOARELE
Răsare la 7:35
Apune la 16:37
LUNA
Răsare la 18:48
Apune la 9:47
ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
9 decembrie
LUNĂ NOUĂ
16 decembrie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
24 decembrie
LUNĂ PLINĂ
2 ianuarie

 

Proverbul zilei:
"Nu ştie cum se câştigă paraua"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină: Sf. M. Mc. Varvara; Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la ulei şi vin)
Astăzi Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Muceniţă Varvara. A trăit pe vremea împăratului Maximian. Era fiica unui păgân cu numele Dioscur, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina frumuseţii ei trupeşti. Ea credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Când tatăl ei a spus să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit să se facă trei, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o. A fost chinuită şi ucisă cu sabia de tatăl ei.

CALENDAR DE POST
30 L †) Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sf. Frumenţiu,
Ep. Indiei (Dezlegare la peşte)
1 M Sf. Prooroc Naum; Cuv. Filaret Milostivul (Dezlegare la ulei şi vin)
2 M Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropa; Sf. Solomon, Arhiep. Efesului (Post)
3 J † Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica;
Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei (Dezlegare la peşte)
4 V † Sf. M. Mc. Varvara; Cuv. Ioan
Damaschin (Dezlegare la ulei şi vin)
5 S † Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie; Cuv. Nectarie (Dezlegare la peşte)
6 D †) Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei (Dezlegare la peşte)
Duminica a XXVII-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

 

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1855 - A fost inaugurată "Şcoala de mică chirurgie"
la Spitalul Mihai Vodă din Bucureşti. Fondator Carol Davila.
ÎN LUME
1855 - Ultimatum, în cinci puncte, adresat de Austria Rusiei, în care se cere: desfiinţarea protectoratului rus asupra Principatelor Române şi cedarea către Moldova a unei părţi din Basarabia în regiunea Dunării, libertatea de navigaţie pe Dunăre şi la gurile sale, neutralitatea Mării Negre. La 3 iunie 1856, Rusia acceptă condiţiile puse de Austria ca bază pentru încheierea păcii;
1940 - Este semnat, la Berlin, "Protocolul asupra colaborării româno-germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei româneşti". România devenea un important furnizor de materii prime şi cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de-al treilea Reich.
NĂSCUŢI LA 4 DECEMBRIE
1883 - Nicolae Cartojan, academician, istoric literar (m. 1944);
1973 - Tyra Banks, supermodel.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne
Sărbătorită astăzi, Sfânta Varvara (Barbara) este protectoarea minerilor, fiind descrisă în legendele acestora ca o zână bună. În această zi, nici un miner nu intră în mină. Se spune că un blestem o ţine pe Sfântă închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură. Tot astăzi încep cele trei zile ale Sărbătorii "Bubatului", una dintre bolile cele mai de temut în mediul rural. Una din cele trei stele care stau lângă Lună se crede că-i Sfânta Varvara. Cu tovarăşele sale, Sfânta Varvara păzeşte lumea de Antihrist, care caută s-o mănânce. Blesteamă pe cine nu o serbează  şi în trei zile moare.

 

"Încă o zi infectă..."
4 DECEMBRIE 1887
"Mă plictisesc. Am o migrenă. Vremea e posomorâtă, iar eu nu fac nimic" (Pierre Louÿs)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat",Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar