Porţi către dincolo de vizibil

Timp, timp, mă sufoc, n-am timp! Zise şi până la urmă reuşi să treacă în camera cealaltă, dincolo de Pământ. Dar nu cum ştim, cu picioarele înainte. Păşi în altă dimensiune, căci tocmai se deschisese Poarta. Cum care poartă? Poarta Stelară.

Ştiinţifico-fantasticul îşi are rădăcinile în realitatea necunoscută. Există pe Terra asemenea Porţi. Le-a fost semnalată existenţa de mult timp. Credinţa, în faptul că acestea sunt adevărate, nu există decât atunci când ne lovim de ele personal. Dar asemenea Porţi nu se prea găsesc la tot pasul. De ce or fi atâţia Toma Necredinciosul printre oameni? Sau poate că este mai bine aşa. Să ne gândim cum ar arăta lumea dacă toţi am crede în paranormal şi ne-am dezvolta aceste calităţi. Pe lângă beneficii ar fi şi inconveniente, putând fi vizualizată, de exemplu, ca la o radiografiere, meschinătatea ascunsă a multora, ceea ce ar crea divergenţe nebănuite.

În anul 1962, inginerul englez Barry Roscott, deplasându-se liniştit printr-o zonă mărginaşă a oraşului Manchester, la un moment dat a înlemnit. În faţa lui se găsea o Poartă deschisă către o altă dimensiune. Evenimentul a produs senzaţie în rândul celor apropiaţi lui. Au urmat două luni de experimente, perioadă cât s-a menţinut deschiderea acestei ferestre către o altă existenţă. Această întâmplare a făcut să fie puse bazele organizaţiei „Open Doors Research Group”(ODRG), care să cerceteze existenţa unor astfel de fenomene pe întreg Globul. Din anul 1963 până în prezent au fost monitorizate nu mai puţine de 238  asemenea Porţi pe Terra. Cele mai multe s-au semnalat în SUA, iar în Rusia între anii 1988-1995 s-au descoperit un numar de 18. În Polonia s-au semnalat 3, iar în Romania astfel de descoperiri, chiar dacă au fost facute, nu au fost monitorizate.

S-au efectuat cercetări pentru a scoate în evidenţă detalii legate de aceste Porţi. S-a constat că ele sunt deschise pe o perioadă cuprinsă între 2 luni şi un an, mărimea lor fiind legată de durată, în sensul că cu cât existenţa lor este mai îndelungată cu atât se constată că deschiderea acestora este mai mare. Cele care îşi menţin existenţa un an au mărimea de aproximativ un metru. Forma acestora este identică cu cea a unei eclipse aşezată orizontal sau vertical, ori copiază forma unui cerc. Existenţa lor cuprinde patru faze: deschiderea, starea de acces, starea de sursă şi închiderea. Deschiderea sau închiderea nu au fost observate ci doar constatate. Studiile făcute au dus la concluzia că la momentul deschiderii sau închiderii are loc o degajare de energie a cărei radiaţie este foarte intensă, fiind dăunătoare organismului. În starea de acces Poarta este deschisă, permiţând trecerea prin ea  în altă dimensiune de existenţă a oricărui obiect sau fiinţă, dar fără a avea posibilitatea de a se întoarce. În această perioadă Poarta este transparentă, prezentând fenomene de modificare optică. În perioada stării de sursă ea reprezintă o uşă deschisă din necunoscut către existenţa pământeană. Atunci pot să apară obiecte, la fiinţe trebuind să punem semnul întrebării nefiind semnalat un asemenea eveniment până în prezent, chiar dacă poate el există. Formele care apar sunt asemănătoare unor mingii luminoase, albicioase, care se deplasează cu o viteză foarte mare, rostogolindu-se parcă pe sol sau planând la mică înălţime. În această fază Poarta este albicioasă, iar accesul în sens invers nu este posibil.

Unul dintre asemenea evenimente incredibile nouă, de descoperire a unei Porţi către o existenţă dintr-o altă dimensiune, s-a petrecut şi în România, în toamna anului 1990. E.H., inginer, proaspăt pensionar pe atunci, un iubitor al naturii, se afla ca turist în Masivul Piatra Mare. Era pe data de 22 septembrie, în miezul zilei. La un moment dat, a zărit la 20-30 metri de el, către culme, o sclipire stranie. S-a apropiat pentru a constata ce obiect strălucea astfel. Mirat, a văzut ca nu era nimic material, iar acel ceva imaterial nu era vizibil din orice unghi. Avea impresia că priveşte printr-un geam neomogen la peisajul din spatele acestuia, pe care îl vedea unduit, curbat. Sau, mai corect, parcă privea prin vapori de benzină ori prin aerul cald care se degajă vara din asfaltul şoselelor. Era o formă asemenea unei elipse, aşezată vertical, prin care se zărea ciudat. Era un nimic material ce arăta ca o diafragmă, o suprafaţă eliptică întinsă în aer, care privită din lateral avea un aspect aparent concav. Dacă era privită din spate nu se zărea nimic. Elipsa avea înălţimea de aproximativ 1,20 metri, lăţimea de 0,40 metri şi se afla suspendată la 0,25-0,30 metri deasupra pământului. Marginile erau netede, fenomenul de alterare optică terminându-se brusc. Inginerul a încercat să introducă o creangă de brad în ciudata suprafaţă, dar a întâmpinat o rezistenţă elastică, asemănătoare celei produse la apăsarea unui balon. Elipsa se deforma nelăsând să treacă acea creangă prin ea. Introducând creanga în centrul elipsei nu a mai întâmpinat aceeaşi rezistenţă dar lemnul devenea invizibil pe masură ce trecea de planul elipsei. La retragerea lui s-a constat că acea porţiune din creangă dispăruse. Făcându-se târziu, a însemnat locul pe câţiva copaci din jur, pentru a-l recunoaşte şi s-a îndreptat către cabană, gândindu-se să revină, după un timp, pentru un studiu mai amănunţit. Povestind strania întâmplare celor din cabană, a aflat de la copilul acestora că şi el fusese în acel loc, împreună cu doi ciobani, unde văzuse o stafie, spunea el. Era, de fapt, momentul când Poarta se găsea în faza stării de sursă, având întreaga formă de culoare albicioasă. Atunci mai zăriseră şi ceva ca o minge mare, albă, ieşind din acea Poartă şi rostogolindu-se prin pădure, ca apoi, să se piardă în nevăzut. Inginerul a revenit în acel loc după două săptămâni, dar Poarta către altă lume dispăruse. A găsit doar semnul lăsat pe copaci, dovadă că totul nu fusese un vis.

Cu o jumătate de secol în urmă, biologul Alexandru Şift a trecut şi el printr-o întâmplare asemănătoare în Pădurea Baciului, de lângă Cluj. Era într-o zi de iulie a anului 1953. Alexandru, aflându-se în pă­dure, a observat un obiect cenuşiu aterizând într-un tufiş şi dispărând apoi subit. Şift a răscolit cu o creangă locul şi pe măsură ce avansa prin frunziş băţul devenea invizibil, apoi, de la palmă, braţul a început şi el să devină străveziu după care s-a făcut invizibil. La un moment dat, Şift a fost aruncat înapoi câţiva paşi de o forţă nevăzută. Au urmat în acea zi dureri de cap, ameţeli, frisoane, febră şi totul s-a încheiat cu o imobilizare la pat fără posibilitatea de a se mişca. Şi-a revenit total abia după câteva săptămâni. Starea, în tot acest timp, a fost identică cu stările declanşate de iradierea cu substanţe radioactive. Alexandru Şift, fiind copil în acea perioadă, nu a putut studia fenomenul în detaliu, dar amănuntele date din derularea întâmplarii duc cu gândul la existenţa acolo, atunci, a unei Porţi către altă lume.

O altă întâmplare, cu coordonate asemănătoare, este aceea petrecută în anul 1980, lângă localitatea Nucu, aflată în zona muntoasă din apropierea Întorsurii Buzăului. Atunci, un alpinist brăilean a dispărut instantaneu din faţa unui alt alpinist. Brăilea­nul a ajuns pe vârful unei stânci, pe un mic platou şi s-a făcut, dintr-o dată, nevăzut pentru totdeauna. Sub privirile oficialităţilor, aduse la faţa locului, o rudă a celui dispărut inexplicabil, a escaladat şi el acea stâncă şi a dispărut în aceleaşi condiţii bizare. Întâmplarea am descris-o, mai pe larg, în articolul „Fenomene miraculoase”, din Jurnalul de Duminică, din data de 17 octombrie 2010. Cei doi care s-au făcut nevăzuţi pentru totdeauna, cu siguranţă că au trecut printr-o asemenea Poartă într-o altă dimensiune a existenţei.

Este foarte interesant faptul că spiritele celor care au trecut în nefiinţă, în rarele momente când sunt surprinse în fotografii, sunt asemănătoare sferelor ce ies din Porţile stelare. Ele arată că nişte sfere luminoase care plutesc. Dar existenţa acestora se află dincolo de vi­zibil. Nu cumva o fi vorba despre acelaşi tărâm, cel al eternităţii?

Pentru că mai mulţi cititori şi-au exprimat dorinţa de a stabili o posibilitate de comunicare cu mine, pe tema paranormalului,fac cunoscută, în continuare, adresa mea de e-mail: romulus.popescu@jurnalul.ro.