Reţeta de suflet

Cu vreo 15 ani în urmă, pe cînd gestionam o pagină de cultură a unui cotidian de provincie, îl aveam colaborator, cu o rubrică sporadică, pe poetul Gheorghe Tomozei.

Cu vreo 15 ani în urmă, pe cînd gestionam o pagină de cultură a unui cotidian de provincie, îl aveam colaborator, cu o rubrică sporadică, pe poetul Gheorghe Tomozei. La vremea aceea nu înţelegeam prea exact predilecţia delicatului poet pentru cîrciumile sordide din cartierul Tei, unde mă invita, invariabil, să ne întîlnim şi să facem schimb: eu îi dam onorariul pentru textele publicate, el îmi înmîna texte noi. Erau locante obscure, unde, la 10 dimineaţa, beau cîte un gît de rachiu prost muncitori îmbrăcaţi în salopetă pătată de var. Peste ani, după ce poetul trecuse pe furiş într-o altă lume, am ajuns din întîmplare pe străzile acelea şi n-am mai găsit cîrciumile, căci deveniseră, între timp, sedii de bancă. Aveam să-mi aduc aminte povestea acelor dimineţi citind zilele trecute o pagină din "Ilustraţiunea română" (miercuri, 11 septembrie 1935, nr. 38, anul VII). Un text savuros, semnat "Rex", făcea înconjurul reportericesc al cartierului Tei, recunoscut pentru cele… 400 de taverne ale sale. "Pentru două familii, aproape, există o cîrciumă ce-şi întinde mesele şi inevitabilul grătar direct în stradă. (…) Consumaţia principală este însă aici rachiul de izmă şi mititeii, cari se devorează, cu sau fără pîine, la orice oră din zi şi din noapte", scria reporterul interbelic. Şi tot el nota: "Fapt este că pe vremea cînd nu exista şi parcul din jurul lacului, se făceau la marginea apei, duminica, chiolhanuri straşnice. Se pescuia peştele pentru saramură direct din imensa căldare a lacului şi sticlele cu vin, legate cu sfoară de gît, erau scufundate în lac, la răcitorul automat al lui Dumnezeu. O dată cu gardul de scînduri şi cu aleile pietruite au încetat şi chefurile la apă. În schimb, s-a deschis pe insula din mijlocul lacului un restaurant unde nu poţi sta din pricina ţînţarilor". O filă din istoria neştiută a Bucureştilor…

Tunelul timpului

Ne încearcă din cînd în cînd o părere de rău pentru obiceiuri care mor. Pentru fapte uitate şi întîmplări nepovestite, pentru gusturi rătăcite şi arome risipite ca fumul… Cîteodată, unii dintre noi facem pasul înapoi, spre legendele adormite. Ne îmbrăcăm în straiele vechi, ne punem pe faţă măştile strămoşilor şi încercăm să trăim o fărîmă din viaţa lor. În vreme ce contemporanii noştri ne privesc. Uneori avem curajul de a face mai mult decît un spectacol "spre aducere aminte": recompunem viaţa strămoşilor, în toate amănuntele ei. Şi pentru că "viaţă" nu se poate fără "hrană", scotocim după reţetarele lor de demult…

Vă propun azi un nume: Sorina Ţibacov. Un loc: Piatra Craivii. Şi o întîmplare frumoasă, petrecută la gura unui tunel al timpului: Festivalul Cetăţilor Dacice.