x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Fara extravagante

Fara extravagante

15 Feb 2006   •   00:00
JOCURILE OLIMPICE - ELVETIA
Daca Jocurile Olimpice de Iarna de la Saint-Moritz din 1928 si 1948 au intrat in istorie, cu siguranta nu a fost din ratiuni gastronomice. Referindu-ne la aceste editii, nu putem spune, asemeni lui Hugo: "S-a baut, s-a ras, s-a cantat, s-a chefuit", pentru ca a fost vorba de o bucatarie lipsita de rafinament.

AUSTERITATE. Cea de-a doua editie a JO de Iarna a avut loc intre 11 si 19 februarie 1928 si a adunat 464 de sportivi participanti la 14 probe. Conventia incheiata intre Comitetul Olimpic Elvetian si orasul Saint-Moritz, la 30 ianuarie 1936, este marturie a lipsei de interes pentru "placerile mesei". Aflam din document ca "pensiunea cuprinde trei mese: micul dejun, pranzul si cina", cu precizarea ca "fiecare se constituie din mancare sanatoasa si abundenta in alimente de prima calitate, astfel ca nu mai este nevoie de supliment". Astfel, la micul dejun se servea "cafea cu lapte, ceai sau ciocolata cu paine, unt si dulceata sau doua oua, sau o portie de jambon, sau echivalentul". La pranz, sportivii se delectau cu "un aperitiv, un fel principal, din care unul era cu carne (friptura), branzeturi, fructe, cafea sau ceai, iar seara - supa, peste, legume, friptura, salata, cafea sau ceai". Totul costa, inclusiv camera la un hotel de lux, intre 15 si 18 franci elvetieni (in prezent, asta inseamna 75-90 de franci elvetieni); la un hotel de prima clasa - 12-15 franci, iar la un hotel de clasa a doua - 10 franci.

SAINT-MORITZ 1928
Editia
a II-a
Nr. participanti
393
Tari participante
25
Sportivi romani
14
Jocurile Olimpice de Iarna, 30 ianuarie-8 februarie 1948, 713 de participanti la 22 probe. A fost prima reuniune olimpica dupa ce sportivii au parasit Garmish-Partenkirchen, in 1936. Banchetul presei a avut loc la hotelul du Lac, iar meniul, dupa aprecierile unora, nu a avut nimic spectaculos. Iata cateva dintre preparate: supa Grison (specialitate din cantonul elvetian cu acelasi nume), muschi in sos milanez, sos remoulade, jambon taranesc, limba de vita in vin Madera, fasole verde fiarta, salata de sezon, branzeturi elvetiene, tarte cu fructe. In schimb, lista cu vinuri a fost mult mai bogata: Fendant Pierafeu 1946, Dezaley de la ville, Clos des Abbayes 1946, Neuchatel Cru de la Ville 1946, Maienfelder Beerlinwein 1946 si alte soiuri de calitate care au fost apreciate de participanti.

GROG OLIMPIC. Meniul astfel conceput a fost marcat de autosuficienta alimentara a Elvetiei de dupa razboi, in care "toate bauturile si mancarurile au fost rezultatul muncii agricultorilor nostri, produse ale dealurilor noastre si lacurilor noastre si ale solului nostru bogat". De aceea, probabil, delegatia finlandeza si-a adaugat la bagajele sale inca 80 kg de jambon de urs, iar norvegienii nu s-au lasat nici ei mai prejos, aducandu-si cu ei peste uscat. Cei care au participat la aceste Jocuri isi mai aduc aminte de acel vanzator omniprezent, greu incarcat de pahare, care circula printre spectatori si striga: "Grog olimpic, totul cald!...". (Emanuel Fantaneanu)

SAINT-MORITZ 1948
Editia
a V-a
Nr. participanti
713
Tari participante
28
Sportivi romani
11

MUSCHI IN SOS MILANEZ

Saint-Moritz 1948
  • ingrediente: 300 g muschi de porc, 100 g pesmet, doua oua, ulei, 200 g parmezan, 100 g macaroane, 100 g limba de porc, 100 g ciuperci, 100 g sunca, o trufa, 75 g unt, 100 ml suc de rosii.
  • preparare: Muschiul de porc se spala, se portioneaza ca pentru snitele, se bate cu ciocanul. Se da apoi prin oua batute, prin amestec de pesmet si 80 g parmezan ras si se prajeste fiecare bucata in ulei incins. Separat se fierb macaroanele si se lasa la scurs. Limba de porc si sunca se taie cubulete, ciupercile si trufa (se poate si fara trufe) se taie julien si se prajesc impreuna in unt. Se stinge cu suc de rosii si se lasa pana scade putin. Se adauga restul de parmezan ras si macaroanele. Se serveste pe platou muschiul de porc alaturi de garnitura milaneza.

    SUPA GRISONS

    Saint-Moritz 1948
  • ingrediente: un kg carne de vita Grisons, o ceapa, o radacina de patrunjel, o telina, piper, sare, patrunjel verde.
  • preparare: Carnea de vita Grisons este o specialitate din Cantonul elvetian Grisons obtinuta prin uscarea la soare. Carnea se fierbe si se spumeaza doua-trei ore. Se scoate din oala si se pun la fiert legumele. Se asezoneaza cu sare si piper. Se pun in farfurie carnea, apoi supa si legumele, se presara patrunjel verde tocat.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul